Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Izbucniri evanescente

Să fi trecut vreo 10 minute de când s-a auzit. Un foșnet ciudat, precum o bătaie de aripi, a străbătut bezna din spatele meu. Deocamdată nu văd pe nimeni, dar inima începe să îmi atingă coastele. Resimt un marasm indomptabil, iar cortexul vituperează orice formă de logică – de ce naiba mai sunt aici?! Podeaua este un pic dezacordată, ori pașii mei s-au împiedicat de un mi bemol. Dar cine mai are timp pentru muzică?! Nu-i de ajuns câte tăceri distonante sunt în lume? Cioran zice : “Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea”.

Mă întorc brusc spre ceea ce pare a fi o privire înzorzonată care nu se poate vedea, ci doar simți. Tavanul, pereții, ferestrele, totul este învăluit într-o ceață imuabilă. Să fi ajuns oare în Niflheim! Nu cred, altfel ar fi trebuit să o găsesc pe Hildr până acum. De jur împrejur se pot observa câteva oglinzi. E ciudat că nu mă pot vedea în niciuna dintre ele. Una reflectă un cuier plin, deasupra căruia stă un corb. Într-una văd un ceas fără curea. Minutarul aleargă cu fervoare, iar secundarul pictează elucubrații redundante și rămâne suspendat precum sentința dintr-un proces de conștiință accidental. În partea opusă a încăperii, lumina care lovește oglinda se întoarce și trasează o diagonală perfectă peste praful de deasupra tălpilor mele. Raza de lumină pare să devină elastică, iar un copil cu ambele picioare julite o folosește pe post de coardă.

Plămânii-mi dau semnalul. Adam pare să scuture copacul, căci mărul stă să cadă. Frizez catatonia. Cu un ultim efort, edulcorez acmeea printr-un citat de Yalom sau Andrew Solomon, nu mai știu exact. Mă târăsc cât pot de tare. Ajuns afară, trântesc ușa. In jurul clanței apare mesajul : “Draft saved”. Poate voi reuși altădată să public …

Izbucniri înzorzonate

Atâta vreme, atât de multe măști purtate
ne-au apropiat strident și fals, cu fericiri plimbate
din gară-n gară, spre a atinge destinații nemaiaflate
crezând, în ignoranța noastră, că le știm pe toate –
dureri, tăceri, gânduri, simțiri, poveri și-o sumedenie de păcate –
pe care fiecare le agață pe perete, la niveluri ferecate,
unde niciun ochi nu poate-ajunge prin metode agreate
de conștiința umană, care se sufocă sub condiții limitate;
azi ne-mbrățișăm prin urlete și gânduri alterate,
observăm intenții clare de asasinat în toți și-n toate,
ne erijăm în ființe superioare, cu abilități atât de minunate
și totuși zâmbetele noastre-s astăzi disparate,
nu prezintă nicio noimă, relaxările ne sunt disperate;
“și totuși există iubire”, dar șoaptele ne rămân aruncate
pe-un munte-ndepărtat, pe care niciun picior nu-l va străbate
“și totuși există blestem”, în gând, în privire și-n fapte,
în groapa pe care singuri o adâncim, cu distanțări deșănțate,
“dau lumii, dau lumii de știre” că valurile-mi sunt întunecate
“iubesc, am curaj și mă tem”, iar versurile mele, iată, sunt îngenuncheate …

08.07.2020, izbucniri înzorzonate, dar necesare propriei mele căutări de sine

Dramatizări

Urmarind “Prietena mea genială”, am observat o referință la adresa lui Samuel Beckett, mai exact asupra lucrării “All that fall” (cred), din volumul său complet de opere de teatru. De mulți ani mă pasionează teatrul, dramaturgia, condiția umană, eu însumi fiind de părere ca poate aș face “casă bună” pe o scenă de teatru, căci mă surprind adesea imaginându-mi scenarii și nu doar atât – am o pasiune pentru scenariul decăderii, al descompunerii, al risipirii, o oarecare nonșalanță în fața sfârșitului. Totul e sortit pieririi, deci ce mai contează frica prezentului? M-aș deda exteriorizării întru totul, fără secrete, spre înălțarea celor mai ascunse urlete ale existenței … “Teatrul meu” ar fi o disperare si o sfârșeală ambulantă, o pleoapă închisă peste vidul frumos mirositor, o catatonie cu un zambet tâmp. Un Joker fad, dramatic și răzbunator doar contra lui însuși. Dar probabil nu o voi face niciodată, căci intervine complexul vârstei, al imposibilității de integrare, al fricii de noi începuturi ș.a.m.d.

Până atunci, am pus in wishlist “The complete dramatic works”, pe la vreo 3-4 librării diferite, așteptând să prind un moment prielnic pentru a o procura…

Cum am “câștigat” o pereche de căști de 350 de euro în auto-izolare

Sunt pasionat de muzică. Printre altele. Îmi place să ascult muzică la volum mare, îmi place să călătoresc cu căștile pe cap și să fiu astfel singur, departe de toți, doar eu cu gândurile mele. Din păcate în această perioadă călătoriile sunt o adevărată fantasmagorie, dar să facem abstracție …

Acum vreo zece ani, am cumpărat primele mele căști over-head. Erau niște căști de duzină, marca Philips parcă, arătau precum căștile acelea de la call-center, micuțe și fragile. Au costat vreo 20-30 de lei, dar pentru ipod-ul meu la mâna a doua erau de ajuns. Și chiar se auzeau tare. Era tot ce îmi păsa atunci.

Mai târziu, am trecut la o pereche de Sennheiser (model HD-439). Acestea au fost primele mele căști “adevărate”. Au costat cam 200 de Ron și le-am folosit mai bine de 2 ani, nu mai știu exact cât, dar și-au făcut treaba excelent.

În 2016 am cumpărat o pereche de Beats Mixr (aici deveneam deja “pretențios”. Nu mai vroiam doar să își facă treaba, vroiam să arate bine, să arate cumva Pro. Prețul la vremea respectivă era cam 1000 de Ron). Le-am ținut un an de zile, după care am primit cadou primele mele căști high-fidelity, cu adevărat profesionale aș spune, o pereche de Bowers & Wilkins P7 (modelul cu fir, fără wireless). Prețul lor era cam 1300 de Ron, la reducere. Normal, peste tot costau cam 1600. Le-am ținut și pe acestea un an de zile, după care, având planuri mai mari, vrând să trec la nivelul următor (adică wireless), am făcut o investiție de 1650 de Ron într-un model mai nou de la Bowers & Wilkins, PX. Nu am cerut niciodată bani pentru căști, nu am făcut nicio combinație, nu am amanetat nimic, ci am ales să investesc o mică parte din munca mea în ceva ce mă pasionează. Multă lume poate ar spune că e absurd, dar dacă din ceea ce câștigi lunar, îți oferi “luxul” de a te “răsfăța” cu 5-10 %, fără a avea alte mofturi, “vicii” sau “aroganțe”, consider că este chiar sănătos. Decât să muncesc precum un robot și să fiu frustrat că doar muncesc, mai bine investesc în micile mele de fericire personală.

După un an și jumătate de folosire, mă gândeam să le vând, nu pentru a face vreun upgrade, ci pentru că mă plictisisem. Nu mai simțeam același entuziasm. Doar că lucrurile s-au legat cumva și, odată cu această pandemie de coronavirus, a trebuit să renunț la ideea de a le vinde. Nu aș fi avut cum să mă întâlnesc cu un posibil cumpărător, iar lucrând de acasă îmi sunt chiar foarte folositoare. Acum, după o lună de telemuncă, nu mai am absolut niciun gând să le vând și simt că le-am câștigat. Dacă nu le-aș mai fi avut, cu siguranță mi-ar fi părut rău, pentru că am investit nu doar bani în sine, ci am investit timp, muncă și pasiune. Le voi păstra până când vor spune ele STOP și mă voi bucura în continuare de fiecare zdrăngăneală din timpane.

Cam aceasta este povestea mea audiofilă. Voi ce pasiuni aveți? Ce vă face pe VOI fericiți, în afară de familie, sănătate, job? Ce vă face să vă simțiți bine voi cu voi înșivă/însevă?

Mă găsiți și pe instagram

Nu m-am gândit până acum la treaba asta, dar acum îmi fac un pic de “reclamă”, căci scriu și prin fotografii, nu doar prin cuvinte. Bine, aici e un pic discutabil, dacă vorbim despre fotografii sau de poze. E o mică diferență de nuanță. Rămâne să ne “citim” și vom vedea ce nuanță alegeți voi 🙂

http://instagram.com/cristianverzea

Ce cărți citiți în timpul auto-izolării?

Nu am mai scris de multă vreme un astfel de articol, însă acum simt nevoia de a afla ce cărți citim în această perioadă – și nu numai.
Eu recunosc că nu am fost niciodată un cititor foarte harnic, în general începând cărțile și abandonându-le pe parcurs, datorită plictiselii, lipsei de timp, lenii și așa mai departe. Excepție fac cărțile lui Emil Cioran, pe care le-am citit întotdeauna complet, chiar dacă, de asemenea, în ritmul meu destul de lent… În general, citeam în tren, în avion, în momente în care nu aveam prea multe alte opțiuni. Asta deși cititul îmi place foarte mult. Pur și simplu nu reușeam să rămân conectat atât cât mi-aș fi dorit, eu fiind genul de om care citește și scrie dacă are un minim de confort. Acum că s-a ivit această “oportunitate”, mi-am propus să devin mult mai activ ca cititor și am reluat o carte pe care am primit-o și am început-o în perioada Crăciunului – “Clopotul de sticlă”, de Sylvia Plath. Citisem 60 de pagini când am primit-o, iar astăzi am reușit să termin restul de 220 de pagini. Pur și simplu nu am putut-o lăsa din mâini. Este singurul roman scris de ea, care este mult mai cunoscută pentru opera sa poetică. Am fost întotdeauna fascinat de scriitorii (și nu numai) care sunt învăluiți într-o pâclă de întuneric, de nebunie, de depresie sau de simplă suferință. Sylvia Plath s-a sinucis la vârsta de 30 de ani prin asfixiere cu monoxid de carbon, bagându-și capul în cuptor… Nu prea am putut citi niciodată lucrări ale unor autori “fericiți”, așa cum niciodată nu am putut citi – până acum – cărți motivaționale. Am fost mai degrabă un cititor iubitor de etică, eseistică și filosofie.

Pe lista de așteptare, printre cărțile pe care le am în bibliotecă și pe care cu siguranță le voi începe curând – de mâine mă pun pe treabă – sunt “Idiotul”, de Feodor Dostoievski (am citit “Amintiri din casa morților” de 2 sau 3 ori, incomplet, voi reveni cu siguranță și asupra acestei cărți), “Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, “Analiza viselor”, de Carl Jung, “Fascinația ideilor”, de Jack Bowen (am citit demult cam jumătate din ea, dar o voi relua de la capăt), “Tratat de etică”, de Peter Singer, “Gânduri către sine însuși”, de Marc Aureliu sau “Suflete moarte”, de Nikolai Gogol (pe care am frunzărit-o acum câțiva ani și pe care vreau să o citesc de la capăt). Mai sunt foarte multe, am adunat de-a lungul anilor foarte multe cărți, dar le va veni și lor rândul, cu siguranță.

Voi ce cărți citiți în această perioadă sau în general?

74209205_2783858698290907_6650960370586353664_o74848307_2783858744957569_888499570990907392_o

Mood

And we run
And we run
And we run
And we run
And we run
And we run
And we run
Until we break through

%d bloggers like this: