Ochiul Siberiei

Ochii nu mint!

Recunosc, Maya este mult mai fotogenica decat mine :)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Leave a comment

Filed under Gânduri/stări/imagini

De tine

Mi-e dor de ochii tăi,
de buze dulci și moi,
de Cerul fără nor –
de chipul tău mi-e dor

………………….

Leave a comment

Filed under Poeziile mele

Prea mult

Prea multe nopți m-au vizitat

Majoritatea fără rost

Prea multe zile au plecat

Chiar înainte să fi fost

 

Prea multe flori s-au ofilit

Într-o grădină de himere

De multe vise-am fost lipsit

Și am pierdut orice repere

 

Prea multe clipe au trecut

Și prea puține-or să mai vină

Prea multe gânduri am avut

Pentru o lume prea senilă

 

Prea multe străzi am vizitat

Pe prea puține le cunosc

Prea mulți prieteni m-au uitat

Căci nu îmi sunt, nici nu mi-au fost

 

(Poezie scrisă în 2012 sub denumirea “Paharul și picătura”, ușor modificată recent.)

2 Comments

Filed under Poeziile mele

Suferință, boală și poezie

“Simt cum trebuie să mor din cauza vieții[…]” – Emil Cioran

De-aș putea aduna la un loc sângele vărsat de-a lungul vremii de toți supușii versului, probabil aș aduce la lumină, într-un tablou imens, suferința întregii lumi, de la facere și până în zilele ultime ce vor urma… a410a3bba75df564b8e0714bae2db934

Cât de puternice trebuie să fi fost zvârcolirile acelor nefericiți care au murit nu în puține cazuri străini de propriul lor psihic, pentru ca regretul, disperarea sau nebunia lor să cutremure și astăzi scoarța sufletului uman, cu o simplă lovitură de virgulă sau punct, de rimă împerecheată sau îmbrățișată, de subiect sau predicat!…

Iubesc cu nesaț tumultul, agoniile, îndoielile, temerile și descompunerile poeților, nu din egoism sau lipsă de compasiune, ci din dorința de a pătrunde în cele mai îndepărtate tenebre ale ființei umane, la rădăcina adevăratelor trăiri, în căminul suferinței, spre a înțelege ce înseamnă cu adevărat viața și moartea. Răspunsurile nu se găsesc în zâmbetele înșelătoare ale celor fericiți, ci în suferințele devastatoare ale celor schingiuiți de demonii întunericului.

În viață, doar suferința și boala sunt adevăruri veșnic valabile și irefutabile. Suferința și boala vin aproape de fiecare dată pe neașteptate, ca un uragan. Viața însăși este o boală, dacă gândim că murim din cauza ei…

Sursa imaginilor: Pinterest.com

Leave a comment

Filed under Gânduri/stări/imagini

deSIN(e)tetizare

Poate că trebuie să învăț să am răbdare. Poate că îmi lipsește curajul – curajul de a aștepta vești ce nu se lasă întrezărite, curajul de a anticipa și accepta posibilul, curajul de a lua deciziile corecte.  Decizia corectă. Dar poate că decizia corectă se va dovedi cândva că va fi fost cea greșită… Și poate că nimic nu va mai conta. Nimic nu ar mai conta.

Poate că nu am privit destule apusuri… Poate că de asta mă tem de întuneric. Dar știu că, oricum, întunericul nu m-ar putea omorî. Poate doar m-ar deSIN(e)tetiza…

Leave a comment

Filed under Gânduri/stări/imagini

Gând CLXXIII

Nu am mai scris de foarte multă vreme. Adevărul este că nici pe Cioran nu l-am mai citit în ultimul timp. Nu iese fum fără foc se pare…

Leave a comment

Filed under Aforisme/Gânduri scurte

Cosinus de ea – cosinus de eu = dor de noi

Aș vrea să fie mereu dimineață, să deschid ochii lângă ea, să îi privesc zâmbetul simplu, cald și copilăresc. Este zâmbetul spălat de liniștea nopții… Aș vrea să mă găsesc și să mă regăsesc în fiecare clipă la malul îmbrățișărilor ei, acolo unde “acasă” are cu adevărat sens. Îmi este dor să îi mângâi obrajii ce îmi inspiră copilărie, soare, zâmbet, fericire, libertate, visare, speranță, siguranță. Îmi este dor să simt atingerea eternității în clipa fiecărui sărut cuminte și totodată sălbatic, liber, purtător de aripi ce ar înălța orice suflet.

O iubesc cu toată ființa mea. O iubesc așa cum un actor iubește scena, așa cum un pictor iubește culorile, așa cum un copil își iubește mama, așa cum Cerul iubește Marea, așa cum un poet iubește orizonturile invizibile. O iubesc și sunt tot mai convins de faptul că trebuia să o întâlnesc pe ea pentru a fi fericit. Fericirea nu vine aunci când o chemi. Ea vine singură, atunci când consideră că vei ști să o prețuiești. În cazul meu, a venit în acea zi minunată de iulie… Cât de fericit am devenit atunci!

Sunt fericit și îi datorez totul îngerului cu chip de om care m-a salvat.

Te iubesc!

9 Comments

Filed under Gânduri/stări/imagini