Zâmbete

by Crisego

Ce bine e să am un subiect pozitiv despre care să scriu! Ce bine e să las în spate lanțurile ce m-au ținut legat atâta vreme, ce m-au făcut să închid ochii și să nu vreau să nu mai văd ceea ce e în exterior, să mă înfrățesc cu nebunia și schizofrenia, să mă tem de mine însumi și de tot ceea ce aș putea crea, să mă feresc de oameni ca de acid sulfuric! Ce bine e!
Iată, azi scriu despre zâmbete. Un subiect frumos, un subiect care, prin simplul fapt că este discutat, aduce un zâmbet pe buze. Deci, să începem!
Întotdeauna am apreciat oamenii care știu să treacă peste probleme, care nu se angajează în lupte titanice și inutile cu tristețea, care știu să ofere iubire chiar și atunci când nu primesc, care pun fericirea celor din jurul lor mai presus de cea proprie. Întotdeauna mi-a plăcut să stau de vorbă cu oameni optimiști, încrezători în viitor, bucuroși de clipa prezentă, mulțumiți de propria lor existență chiar dacă poate nu este cea mai îmbelșugată din punct de vedere material. Întotdeauna am apreciat un zâmbet sincer, o mână caldă pe umărul meu șubrezit de atâta venin social și sentimental, o vorbă dulce, care să meargă direct către suflet, așa cum un glonte merge direct spre inima animalului vizat de vânător. Recunosc, m-am lovit mai mereu de zidul pe care eu însumi l-am creat. Negam posibilitatea existenței unei zile de mâine mai bune, a unor oameni mai buni decât cei întâlniți până în clipa prezentă, a unei lumini salvatoare la capătul tunelului. Totul a trecut! Astăzi sunt fericit și mândru să spun că zâmbesc. Am reușit să îmi depășesc condiția interioară, să nu mai pun accentul pe negativ, să mă bucur de frumusețea naturii și a cuvintelor tăcute.
Bineînțeles, nu m-am transformat peste noapte, bătând din palme. Recunosc, liniștea sentimentală m-a pus pe drumul corect. Îi sunt dator și recunoscător celei ce astăzi îmi este alături și mă face să zâmbesc, să iubesc și să mă simt iubit. Cum ziceam acum ceva vreme, dragostea este o parte extrem de importantă în angrenajul fericirii. Fără iubire, eram un puzzle incomplet. Ea m-a completat și îi mulțumesc.
Dragi prieteni, zâmbiți!

Advertisement