Autumnal

by Crisego

O văd venind cu pași grăbiți,
de nicăieri, ca o minune;
și-arată colții-ngălbeniți,
aduce vântu-n astă lume.

Aduce frunze colorate,
ca-ntr-un tablou de neuitat;
îi spun adio, pe tăcute,
celei ce tocmai a plecat.

Privește toamna cum apare,
cum colorează străzi, alei;
azi, arămiul ce răsare,
mă duce spre un nou condei.