Serghei Esenin – Scrisoare mamei

by Crisego

Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă
Lumineaz-o paşnic şi senin.

Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

În albastre seri ţi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimii dă val, –
Că la crâşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca, pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut, mi-e inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apăsă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe când răsfaţă
Pomii-n floare satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deşertăciunea cruntă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazăm la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.

Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

 

( Traducere de George Lesnea )

Advertisements