Pentru ce am luptat? – Jurnal de război

Lupta era în desfășurare. Camarazii fugeau ca apucații cu armele în mâini, ascunzându-se câteodată în spatele vreunei mașini din care rămăsese doar scheletul, gloanțele zburau haotic, precum avioanele de hârtie ale copilăriei, iar exploziile își strigau prezența fără nicio jenă, la fiecare 15-20 de secunde.

Urletele din cazarmă nu mai conteneau; dintr-un colț îndepărtat se auzeau scâncetele câtorva tovarăși răniți, în timp ce dintr-un altul se auzea vocea pierdută a vreunui nenorocit ce vorbea cu mama lui, cerându-și iertare că nu va mai ajunge niciodată acasă. Începeam să înnebunesc. Teama, dorul de casă, imaginea dezolantă din fața mea – toate făceau parte din meniul zilnic. De fiecare dată când ieșeam din clădire, o făceam fie pentru a culege morții și răniții, fie pentru a anunța că suntem gata să fim noi înșine unii dintre ei. Ieșeam și trăgeam în toate părțile, fără milă, de parcă ăsta era scopul suprem pentru care mă născusem. Eram un criminal fără voie. Mă strecuram cât de subtil puteam, dansând într-o ploaie de gloanțe, luam câteva zeci de vieți, după care mă întorceam aparent victorios în cazarmă, unde primeam laurii pentru isprava mea. Ce tristețe pe mine, să fiu lăudat pentru niște orori ce mi-au fost impuse! Simțeam că mă părăsea până și ultima dâră de umanitate. Eram un animal și trebuia să fiu mândru de condiția mea.

Noaptea, când se făcea -teoretic- ora de culcare, nenorociții începeau să povestească despre viața de acasă, despre mâncarea pe care soțiile le-o pregăteau, despre modul cum copiii lor le săreau în brațe atunci când intrau pe ușă, despre cozonacii de Crăciun sau despre cât de mult ar fi vrut să se întoarcă la serviciul lor de două parale unde, sclavi fiind, ar fi fost mai liberi și mai fericiți decât pe front. Niciodată nu reușeam să ațipesc pentru mai mult de două ore. Armele începeau din nou să urle, mame cu copii în brațe fugeau desculțe pe străzi, comandantul dădea ordine pe care numai el le mai auzea, iar mintea noastră începea să repete obsesiv cuvântul “frică”. Adversarii ne chemau la luptă cu grenadele și AK-47-urile, iar noi nu puteam decât să le răspundem cu aceeași monedă. Alergam ca descreierații în toate părțile, împărțind gloanțe și explozibile peste tot cât vedeam cu ochii, iar cei care ne-au trimis în iad stăteau la căldură, în fața radioului, undeva într-un birou aflat la mii de kilometri distanță.

Frigul se întețea, mâncarea….îi uitasem deja gustul de trei zile, iar zorii se anunțau mai negri ca niciodată. Ajunși înapoi la adăpost, ne făceam planul pentru următoarea zi, murdari și pe stomacul gol, după care puneam capul pe unde apucam, în speranța că vom putea uita pentru câteva ore de tot. Nici gând! Auzeam urletele comandantului, gloanțele și tancurile până și în somn. Coșmarurile ne bântuiau, iar sufletele ne erau deja plecate demult.

O nouă zi, o nouă luptă; câțiva inamici de-abia se mai țin pe picioare, își dau duhul în fața mea, după care se lasă liniștea. După câteva clipe, camarazii mei încep să chefuiască de parcă ar fi fost revelionul. Toată lumea se îmbrățișează și începe să se îndrepte cu un zâmbet tâmp pe buze spre cazarmă. Au învins! Au omorât tot ce le-a apărut în cale, deci și-au făcut datoria.

După câțiva pași, simt o mână pe umărul stâng. Când mă uit în spate, un mare gol în stomac: un copil murdar și desculț îmi indindea mâna sa dreaptă, în care avea o bucățică de pâine, spunându-mi câteva cuvinte într-o limbă imposibil de descifrat pentru mine. Îmi dau seama că i se făcuse milă de mine văzându-mă rănit, îi zâmbesc robotic și tac. Copilul se depărtează și se pierde în zare. Aș fi vrut să-i mulțumesc, dar lovitura a fost prea puternică. Mă uit în jur și-mi zic: Pentru ce am luptat?

~ by Crisego on November 18, 2012.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: