Draga mea,
pășesc acum în cimitirul amintirilor
și caut locul unde nu demult eram adăpostit,
unde ploile, ninsorile sau soarele îmi mângâiau trupul despărțit de suflet,
fiecare cum putea,
oferindu-mi clipe de liniște funebră,
nedorită.
Draga mea,
mi-am găsit chiar și epitaful –
cică sunt mort.
Eram!
Ai apărut aici după ceva timp,
puțin pierdută,
și te-ai așezat lângă mine,
atașată de coloritul florilor așezate cu migală pe mormântul meu.
Tinerețea,
simplitatea,
copilăria și căldura din ochii și sufletul tău –
de altfel, cusut cu lacrimile îngerilor –
m-au adus înapoi
și mi-au redăruit lumina zorilor
și liniștea serilor calde de vară.
M-ai prins de mână,
mi-ai zâmbit
și m-ai scos din groapa asta întunecată și rece.
Am plecat împreună,
ținându-ne de mână,
în căutarea paradisului.
Doi copii,
unul frumos și obosit,
celălalt îngropat și rece,
radiază astăzi de căldură, iubire și liniște
și zboară împreună spre calmul și albul norilor.
Dintr-o viață și o moarte,
dintr-un om viu și unul mort,
din alb și negru,
am format un puzzle al fericirii.
Îți mulțumesc!
Te iubesc!

Advertisements

5 thoughts on “Amintiri din cimitir

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s