Sunt nebun! Și ce?

by Crisego

Am o plăcere senzațională pentru cuvântul nebunie. Îmi pare de o estetică fantastică. Am fost întotdeauna privit cu alți ochi, am fost întotdeauna diferit de ceilalți, prin prisma perspectivei lor, iar asta nu a putut decât să mă fiarbă. Simțeam cum fierb în interior, însă eram conștient că sabia are două tăișuri și că spiritul meu, ego-ul meu nu are decât de câștigat. Vorba aia, toate geniile omenirii au fost abandonate de cireada de ignoranți, așa că mă simt flatat. Am învățat să ignor cuvintele – căci chiar nu au nicio valoare, atâta vreme cât vin din partea unor babuini în haine de sfinți – și să mă bucur de propria-mi boală. Îmi iubesc boala!

Sunt nebun! Și ce? Asta înseamnă că sunt un om fericit. La o adică, nebunii nu sunt îngrijorați – și nici măcar conștienți – de întunericul înconjurător și de jocurile preferate de tot felul de filfizoni. Un nebun va fi întotdeauna în lumea sa, fericit și împăcat cu propria sa condiție, chiar dacă fericirea sa stârnește revolte în sufletele iubitorilor de cuvinte ieftine.

O spun cu zâmbetul pe buze și cu toată răspunderea: Mă bucur de fiecare strop de nebunie și, dacă ar fi cu putință, aș vrea să iau un medicament care să îmi țină boala măcar la aceiași parametri, dacă nu să o agraveze. Iubesc cu un suflet nebun și sunt mândru de asta!

Ce fericire! Ce dulce nebunie!

Advertisements