Refugiat

“…Caillois scrie bine fiindcă se bâlbâie; eu, fiindcă vorbesc împiedicat. N-aș fi făcut niciodată un efort de stil dacă aș fi putut articula cum trebuie. Cei ce vorbesc cu ușurință (oratorii și amatorii de discuții) scriu în genere prost. Dificultatea de a ne exprima, obstacolele, caznele pe care le întâmpină cuvântul, vorbirea, sunt cele care ne constrâng să cântărim (sau mângâiem) cuvintele atunci când scriem…” – Emil Cioran – Caiete vol 1

Cuvintele lui Cioran mi se potrivesc într-o asemenea măsură, încât parcă le-ar fi scris pentru mine special. Am, în genere, mari probleme în a mă exprima verbal. Uneori mă bâlbâi, alteori mă împiedic între cuvinte, uneori pur și simplu mă blochez. Nu același lucru se întâmplă însă și în scris. Consider, fără lipsă de modestie, că mă prinde bine paltonul cuvintelor scrise. În orice caz, mă pricep mult mai bine să scot cuvintele prin degete, decât pe gură. Îmi place să mă aplec asupra unui cuvânt, să-l îngrijesc și să-i dau o formă cât mai frumoasă, astfel încât să producă realmente o exaltare în sufletele celor ce-l citesc. Poate că scrisul e refugiul meu. Sau nu! Cu siguranță este refugiul meu! Într-o lume în care suntem ascultați din ce în ce mai puțin, iar haosul ne înconjoară și ne acoperă ca o plapumă groasă de iarnă de pe vremea străbunicii, prefer să scriu. Poate nu mă citește nimeni, dar măcar știu că nu mă privește și nu mă întrerupe nimeni, că sunt ferit de suspiciunea “audienței”.

Advertisements