Umbla deja de prea mult timp prin nisipul arzător și infinit al deșertului. Umbla buimac, își târa picioarele după el, așa cum un bețiv își târăște mințile. Umbla desculț; deja sandalele-i păreau mult prea grele. Soarele îi arunca rațiunea într-un malaxor imens, gândurile sale nu mai erau de mult ale sale. Umbla zi de zi pe aceeași câmpie fierbinte, iar ploile ce altădată îl deranjau, erau acum o binecuvântare. O binecuvântare pe care nu o primea niciodată. Mai mergea, se mai așeza pe nisipul ce-l ducea în pragul nebuniei, mai mergea… Aceeași rutină, ceas de ceas, clipă de clipă. Viața parcă i se scurgea de două ori mai repede decât de obicei. Nisipul luase locul sângelui. Venele sale erau adăpost pentru nisip, fapt pentru care toate organele vitale erau aproape compromise.

Nu a mai durat mult, până ce negrul i-a pictat privirea. A căzut secerat pe covorul galben-auriu, fără niciun sunet.

…………………………………………………………………………………………………………….

Și, ca de nicăieri, o picătură de ploaie i-a lovit buza inferioară, trezindu-l, nelăsându-l să plece spre uitare. A fost o adevărată picătură de ploaie în deșert. Venele și-au primit sângele înapoi, mintea și-a tras sufletul, iar picioarele i s-au înzdrăvenit. Fusese salvat!

……………………………………………………………………………………………………………..

Te iubesc! Să avem parte de o primăvară cât mai frumoasă, iar sufletele noastre să înflorească odată cu florile!

Advertisements

2 thoughts on “O picătură de apă în deșert

    1. !! Sa ne fie! Si o sa fie! Te iubeeesc si iti multumesc si eu la randul meu, enoooooooorm! ❤ Frumoasa mea :* Au fost anotimpuri minunate petrecute impreuna, urmeaza zeci de alte anotimpuri petrecute tinandu-ne de mana! Te ador! :*

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s