“Critica facultății de judecare”

Dragi prieteni,

Întrucât am participat – pentru prima oară – la campania vALLuntar, inițiată de Grupul Editorial All, cu sprijinul ROMSILVA, am primit două cărți – la alegere – din partea editurii ALL, cu condiția să le fac recenzii.
Cartea pe care v-o aduc astăzi în fața ochilor este “Critica facultății de judecare“, a lui Immanuel Kant. Am ales această carte pentru că am fost timp de un an student în cadrul Facultății de Filosofie a Universității București și sunt foarte interesat să aprofundez filosofia, în special partea de etică și estetică, cea din urmă făcându-și loc și în cartea de față. Fiind un personaj marcant al secolului XVIII, Kant este pentru mine un “obiect de studiu” pe cât de interesant, pe atât de provocant.
Kant, filosof german și unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului din Germania, ne prezintă așadar una dintre cele trei “Critici” ale sale (“Critica ratiunii pure”, “Critica rațiunii practice” și “Critica facultății de judecare”). În această carte, el se apleacă asupra facultății umane de judecare, asupra frumosului, sublimului, dar și a teleologiei, teorie filosofică ce presupune că orice fenomen sau proces din natură are o finalitate. Fiind o persoană mai boemă din fire, a fost de ajuns să citesc că se discută despre frumos și sublim, ca să știu că va fi o carte pe gustul meu. Frumosul este, în concepția lui Kant, ca o judecată asupra unui obiect apreciat în funcție de sentimentele noastre de plăcere și neplăcere. Pentru a stabili în ce măsură un obiect este sau nu frumos, nu am nevoie de idei sau de concepte, ci de o trăire personală. Legat de conceptul referitor la finalitatea tuturor fenomenelor sau proceselor din natură, nu sunt în totalitate de acord, deoarece cred că această finalitate este strâns legată de finalitatea tuturor formelor de viață de pe Pământ și de însuși sfârșitul Pământului, or eu nu pot să vizualizez acest eventual sfârșit. Cred, deci, că procesele sau fenomenele din natură au posibilitatea de a se desfășura pe durata unei infinități de ani.
Sincer, fiind prima lucrare Kantiană pe care am studiat-o, mi-a fost un pic mai greu să asimilez corespunzător ideile și modul lui Kant de gândire, însă o voi studia în continuare, în mod amănunțit, pentru că sunt cu adevărat interesat de frumos, deci de estetică.
Recomand cu căldură această carte tuturor celor interesați de filosofie.
Mulțumesc editurii ALL pentru campania pe care a organizat-o și pentru ocazia pe care mi-a oferit-o, aceea de a citi cărți minunate pe care în alte condiții nu mi le-aș fi permis!

~ by Crisego on March 5, 2013.

16 Responses to ““Critica facultății de judecare””

  1. Interesanta carte ti-ai ales si astfel de gen literar se citeste pe indelete. Ai nevoie de ragaz, de reflectie…
    O zi buna si iti doresc lectura placuta in continuare

    • Multumesc frumos!🙂 Sunt constient ca aceasta carte si acest gen literar necesita timp de reflectie, drept pentru care voi reveni asupra ei pentru o mai buna intelegere🙂

  2. Pare foarte interesanta…si grea in acelasi timp. Bravo, felicitari pentru recenzie si spor in continuare :*

  3. O carte cu greutate si .. de specialitate:). Am citit si eu prin facultate, mai ales ca am studiat, printre altele si estetica.
    Studiu placut in continuare;)

  4. Filosofia…”viata” ta😛 felicitari pentru recenzie, iube! :* spor in continuare!

  5. Candva mai citeam si eu o astfel de carte, poate ma reintorc la vechile apucaturi!

  6. Wow, asta chiar pare o carte-provocare!🙂

  7. Cred că e nevoie de mulți ani de studiu pentru a-l înțelege pe Kant… desigur, a trăit totuși în altă lume🙂. Felicitări pentru recenzie!

  8. Felicitări pentru recenzie și pentru participarea în această campanie minunată!

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: