Blocaj

Sunt momente în care mă opresc și mă întreb cine sunt. Sunt momente în care psihicul îmi dictează, iar eu rămân în urmă. Sunt clipe în care mintea vorbește prea mult, prea prost, inutil. Sunt clipe în care nici eu nu mai știu încotro fug. Sunt clipe ciudate în care mă regăsesc doar în poze. Zâmbetul ăla inocent din poze parca nu-i al meu uneori. Parcă nu mă recunosc. Simt nevoia să urlu. Să zbier. Să mă audă toți copacii, toți munții, toate mările, oceanele, continentele. Sunt momente în care simt că mă pierd pe mine însumi. Am amețeli, dureri de cap, stări de oboseală, crize pornite din diverse frustrări… Sunt clipe în care nu mai găsesc în mine decât carnea și oasele, în care suflă vântul în absența spiritului. Știu că ceva nu e în regulă, dar tocmai aici este paradoxul – nu găsesc nimic care să fie în neregulă. Cel puțin nu la suprafață. Știu doar că există. Poate că am uitat pașii, poate că nu mi i-a arătat nimeni niciodată și învăț abia acum să-i parcurg, poate că nu mai știu nimic. Am obosit. Am obosit din cauza mea. Am obosit nepermis… Simt că cedez, dar nu vreau să o fac. Simt că mă prăbușesc, dar mă încăpățânez să cred că pot să zbor. Încă pot!

Și, dincolo de toate astea, găsesc un zâmbet! Găsesc chipul ei, cu zâmbetul și ochii ei… Îi găsesc sufletul, îi găsesc mâna întinsă spre mine. Este ea! Singura care nu a plecat! Singura care mă resuscitează atunci când intru în moarte clinică. Singura care îmi schimbă rulmenții și bujiile, care îmi alimentează inima cu sânge… Îmi pare rău, scumpo, că uneori nu sunt îndeajuns de matur! Îmi pare rău că uneori te dezamăgesc! Îmi pare rău că te doare! Schimbarea va să vină! Promit! Voi reuși cumva să ies din acest blocaj și voi fi eu, acel om care am promis că voi fi.  Acel om care știu și stim amândoi că am puterea să devin. Îți mulțumesc că rămâi mereu lângă mine! Că îmi dai dragostea ta fără să ceri nimic în schimb! Oricum, tot primești ceva, chiar daca nu ceri – dragostea mea îți este rezervată pentru eternitate. Îți mulțumesc! Te iubesc!!!

~ by Crisego on March 21, 2013.

4 Responses to “Blocaj”

  1. Ce pacat de cand un om striga dupa ajutor din priviri….si ceilalti trec mai departe.Caz destul de comun de altfel…in fata marilor decizi si blocaje ramanem singuri…

    • Eh, se mai intampla.. Din pacate astia-s oamenii, stii cum e, “instinctul de supravietuire” sau “legea junglei” primeaza cateodata🙂 Norocul meu a fost sa fiu ajutat!🙂

  2. am fost, sunt si voi fi mereu langa sufletul tau >:D< te iubesc mult!

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: