În agonie

Mă doare. Stau uneori lângă patul unde Patria mea își duce singură clipele de agonie și mă cutremur. Sunt momente în care aceasta, mult prea bolnavă fiind, scuipă sânge, iar respirația i se taie. Respiră tot mai greu, capul nu și-l mai poate ridica, chipul i-e din ce în ce mai palid, iar doctorii deja nici nu se mai interesează de starea ei. Fereastra salonului în care ne aflăm este mică și murdară, iar aerul este tot mai înecăcios. Din când în când, lacrimile se scurg încet pe obrajii obosiți ai sărmanei.

Mă doare sufletul, iar cuvintele îmi sunt din ce în ce mai departe, neputând să le găsesc.

Cu un ultim efort, scumpa mea Patrie m-a luat de mâna dreaptă și mi-a șoptit greoi: “Nici măcar nu îmi dau voie să îmi procur medicamentele. M-au lăsat aici, să mă chinui singură, departe de copiii mei. Și-au bătut joc de mine…”

Totul s-a terminat!

~ by Crisego on May 11, 2013.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: