La poalele unui biet copac

Știi,
azi..
de fapt și ieri..
sau, în fine, întotdeauna,
când mă uit în ochii tăi de culoarea castanelor,
parcă văd copacii clătinându-se, săracii,
în bătaia vântului de septembrie,
sau mai bine de octombrie;
și mă mai văd pe mine, iubito,
stând întins pe spate,
la poalele vreunuia dintre ei,
cu cartea dragostei noastre în mâini.
Da, iubito,
mă văd stând acolo, cuminte,
citind și scufundându-mă în iarba deasă,
savurând fiecare literă,
fiecare cuvânt,
fiecare silabă sau sunet,
fiecare diftong, triftong sau eu mai știu ce,
odihnindu-mi sufletul la poalele vreunui biet copac, iubito.
Dar să știi, iubito
că ăsta nu e un copac oarecare;
căci rădăcinile lui,
așezate într-un cerc sublim,
parcă se-aseamănă cu rochia unei mirese.
Da, iubito,
în brațele celei mai frumoase mirese parcă stau,
privind spre ochii ei de culoarea castanelor,
în timp ce vântul taie și spânzură….

Advertisements

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s