La poalele unui biet copac

Știi,
azi..
de fapt și ieri..
sau, în fine, întotdeauna,
când mă uit în ochii tăi de culoarea castanelor,
parcă văd copacii clătinându-se, săracii,
în bătaia vântului de septembrie,
sau mai bine de octombrie;
și mă mai văd pe mine, iubito,
stând întins pe spate,
la poalele vreunuia dintre ei,
cu cartea dragostei noastre în mâini.
Da, iubito,
mă văd stând acolo, cuminte,
citind și scufundându-mă în iarba deasă,
savurând fiecare literă,
fiecare cuvânt,
fiecare silabă sau sunet,
fiecare diftong, triftong sau eu mai știu ce,
odihnindu-mi sufletul la poalele vreunui biet copac, iubito.
Dar să știi, iubito
că ăsta nu e un copac oarecare;
căci rădăcinile lui,
așezate într-un cerc sublim,
parcă se-aseamănă cu rochia unei mirese.
Da, iubito,
în brațele celei mai frumoase mirese parcă stau,
privind spre ochii ei de culoarea castanelor,
în timp ce vântul taie și spânzură….

~ by Crisego on July 22, 2013.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: