Așa și așa

Știi, iubito, eu te iubesc așa și așa. Dar asta nu înseamnă aproximativ. Nu, draga mea, nu înseamnă că aproape te iubesc. Eu te iubesc așa și așa – așa, cu pasiune și așa, cu fericire. Pasiunea se naște, iubito, în fiecare clipă, în fiecare moment pe care îl împărțim, în fiecare secundă pe care o disecăm împreună. Pasiunea renaște și renaște și renaște… Pasiunea o simt atunci când împart linia de metrou cu tine, îndreptându-ne unul către celălalt, nerăbdarea zbătându-mi-se în suflet; pasiunea o simt atunci când te țin de mâini cu ardoarea cu care un alpinist își ține coarda, atunci când simt că dragostea trece prin linia vieții din palmele noastre, atunci când îți simt degetele micuțe de copil jucându-se și fâstâcindu-se în palmele mele însetate de palmele tale. Pasiunea se naște în spațiul dintre privirile noastre, de parcă privirile ar face dragoste; te privesc, iubito, cu pasiunea și grija cu care o leoaică își protejează puiul. Pasiunea se naște, draga mea, sub plapuma cu care ne învelim în nopțile reci, atunci când adormim îmbrățișați, de parcă universul ar respira doar între piepturile noastre. Pasiunea se naște atunci când șoaptele noastre își vorbesc, atunci când liniștea mea o cuprinde pe a ta și viceversa, atunci când singurul urlet pe care îl mai auzim este urletul extatic al sufletelor noastre. Pasiunea se naște atunci când îmi trec degetele prin părul tău frumos cu miros de Hubba Bubba.  Pasiunea se naște atunci când, aproape dimineață fiind, te iau în brațe și îți sărut pe rând buzele, obrajii, nasul, fruntea, ochii fierbinți și somnoroși. Sunt atât de pasionat de tine, scumpa mea, încât, în prima zi când am găsit calea către buzele tale, ți-am pictat chipul pe un tablou pe care mai apoi l-am agățat pe peretele din sufletul meu. Așa te voi privi întotdeauna și te voi simți aproape.

Fericirea, iubita mea…e fiecare clipă pe care o respir alături de tine, fiecare clipă pe care o petrec gândindu-mă la tine, fiecare clipă pe care o petrec imaginându-mi paradisul nostru. Iar asta se întâmplă necontenit, de la începutul timpurilor, până la finalul ce va să vină când vom închide ochii și vom intra în veșnicie.

Te iubesc, deci, așa și așa!

~ by Crisego on October 3, 2013.

7 Responses to “Așa și așa”

  1. cât de frumos! azi ţi-am descoperit blogul şi îmi place aşa şi aşa. aşa cu pasiune şi aşa cu admiraţie.

  2. te-ai luat dupa mineeeeeee, ti-a placut pana la urma ca ti-am zis ca te iubesc asa si asa :))) te iubesc mult iubitoi :*

  3. Imi place, e frumos, cald, tandru, are candoare si joaca, are un pic de profunzime dar si nuante de umor, e o iubire tanara si curata…. Sa va bucurati de ea atat cat veti vrea voi.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: