Salt spre libertate

Încăperea este suprapopulată, indivizii sunt doar niște cadavre ambulante – mințile lor sunt de mult rătăcite -, aerul e trist și gol, iar perspectivele de viitor se limitează la masa de diseară.

Am fost adus aici nu știu cum, poate prin forță brută, căci nu-mi mai amintesc nimic, și-am fost informat succint că patul de la fereastră îmi aparține, însă doar pe jumătate. Va trebui să îl împart cu un anume individ poreclit “visătorul” – viața lui se împarte între irealitate și alte irealități.

Pereții sunt albi, pe alocuri maculați de trecerea vremii. Ce naiba caut eu aici?

Doctorii – sau, cel puțin, așa se autointitulează – vin periodic cu tava cu pastile și apă, servindu-ne astfel “desertul”. Ce fel de pastile ne dau? Ce diagnostic spun că mi se potrivește? Tăcere, tăcere, tăcere! Tot ce știu e că pastilele lor mă fac să răspund mai greu la tot ce se întâmplă în jur. Vor să mă reducă la o tăcere delirantă, vor să mă facă să semăn cu toți alienații ăștia… Refuz să mai iau “bomboanele”, ei încearcă să mă forțeze. Devin violent. Mă leagă în cămașa de forță și mă duc spre izolare. Mă smucesc disperat din brațele lor barbare și fug către oriunde și, poate, spre nicăieri. Deschid uși, traversez coridoare, urc scări, cobor scări, traversez alte coridoare, deschid alte uși, urc alte scări…ei mă urmăresc precum prezentul. Ajung – surprinzător – pe acoperișul ospiciului, iar ei își iau poziția de negociere. Cuvinte drăguțe, priviri aparent îngrijorate… DAR, în spatele lor, văr niște gorile gata să sară pe mine. Nu pot accepta asta. Ajung pe margine și fac un salt spre oriunde, spre evadare, sper spre libertate. Măcar acum mi-am ales singur destinul… Cine știe unde voi ajunge!

~ by Crisego on October 21, 2013.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: