Suntem departe. Separați. Camera e goală, pereții sunt reci, ferestrele sunt triste, eu tac. Aș vrea să urlu, să mă exprim într-o disperare apocaliptică, însă am uitat cum se urlă. Nu pot urla, nu pot plânge; mă pot doar cutremura. Mă cutremur și mă pierd în disperarea neurlată, mă iau cu mâinile de cap și încerc să opresc vârtejul ce mă duce spre prăpastie. Obosesc și nu mai pot schița niciun gest. Rămân întins pe podea și aștept ca timpul să se îndure de noi, să ne aducă din nou împreună, cât mai repede. Între timp, agonizez…

Advertisements

12 thoughts on “Agonizez

  1. Măăăăi… ce-i cu atitudinea asta ??? 😯 Ia pune mânuța, adună-te de pe jos și reia-ți poziția bipedă ! Tu ce părere ai ? Lui Missy îi face vreo plăcere să te știe așa ?

      1. Eu dac-aș fi fost fratele ei mai mare (mare noroc ai că nu îs :twisted:) îi spuneam să-ți dea o pauză până ce te mai maturizezi. Se poate, măi ? Hai, sus, copăcel. Spune-i că o iubești ! Spune-i acum, să te aud eu că-i spui ! 😛

      2. Măi, eu am glumit. Sper să nu te fi supărat. Mai râdem şi noi, ne mai descreţim frunţile, că tare rău doare dorul ăsta…

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s