“Viețașii de pe Rahova”

Văzusem cartea acum câțiva ani în biblioteca de acasă, însă nu o mai găseam. Am o oarecare afinitate pentru cărțile/filmele gen drame, legate de închisori, legate de supraviețuire. Drept urmare, am cumpărat-o și m-am apucat recent să o citesc.

Este o carte care te lovește în piept, încă de la primele rânduri. Ajungi să cunoști (doar) criminali, căci ei sunt cei ce se destăinuie în fața reporterului. Ajungi să le cunoști povestea, să vezi ce fel de oameni erau înainte să intre în închisoare, le cunoști părinții, prietenii, mediul în care au crescut… Ajungi să fii martor la foarte multe crime, unele premeditate, altele nu, unele dintre ele imposibil de imaginat.

Stai și te gândești, citind acele rânduri, oare câte regrete s-or fi adunat în sufletul lor? Pe unii dintre ei parcă îi și vezi plângând, povestindu-ți toate cele întâmplate, unii își aduc aminte de iubire, de soții, de persoanele iubite și pe care le-au dezamăgit… Din păcate nu mai pot da timpul înapoi.

Este o carte despre destin, despre viață și moarte, despre supraviețuire, despre lucruri care poate pe noi nu ne interesează atât de mult. Însă, odată ajunși în situația lor, nu știu câți dintre noi am rezista așa cum o fac ei, având pe capul nostru pedepse “pe viață”.

Este cartea pe care am citit-o cu cea mai mare poftă, cartea pe care am citit-o cu curiozitate și indignare în același timp, cartea care m-a făcut să conștientizez mult mai bine ce înseamnă să fii un om liber.

Dragilor, în speranța că nu vă voi plictisi prea tare, vă las aici și un fragment din mărturisirea din 2003 a  lui Robert Sibișan (rânduri scrise de el însuși), un condamnat pe  “meseveu” din pușcăria Rahova. Pentru mine, acest fragment reprezintă ideea de supraviețuire. Iată-l, așadar:

Secția era condusă de un grup restrâns de deținuți numiți “cocoșii” care aveau reputație de duri. Ei controlau totul inclusiv televizorul închisorii care era dat la maxim în majuoritatea timpului. Era aproape de patul meu dar n-am îndrăznit să-l dau mai încet. Numai conducătorii aveau dreptul să o facă. Sîmbăta, aproape cincizeci de deținuți se înghesuiau lîngă patul meu să vadă desene animate. Aceasta mă scotea din minți. De luni de zile n-am urmărit un meci de fotbal și ardeam de dorința de a vedea unul. Într-o sîmbătă pe cînd serveam prînzul mi-am adunat tot curajul și am spus: Prieteni, astăzi la ora unu este un meci de fotbal joacă Steaua cu Rapidul și țin foarte mult să văd meciul. Toți suntem aici împreună și vreau să știți că doresc foarte mult să văd meciul. Aici nu ne interesează sportul, a răspuns un deținut arțăgos. Nu știu cine te crezi, dar n-o să vezi niciun meci la televizor. Mi-am dat seama că ar fi fost mai bine dacă nu-mi exprimam dorința, dar acum, dacă problema a fost menționată, ea trebuia rezolvată, deciziv.

Ia ascultă, i-am răspuns, aceasta este și casa mea la fel ca și a ta. Pînă acum nu m-am atins de televizor, dar la ora unu voi urmări meciul de fotbal. M-am întors și am plecat. Aproape de ora unu, toți erau tăcuți. Stăteam sprijinit cu spatele de zid, de teamă să nu fiu atacat din spate. Un deținut s-a apropiat de mine: “N-ai habar cu cine te-ai încurcat mi-a spus el. Nimeni nu a îndrăznit să spună așa ceva. Tipii ăștia o să te curețe. I-ai provocat și dacă dai înapoi ești terminat. Vei fi un nimeni. Te vor bate și-ți vor lua tot ce ai. Ai priceput. Ai cuțit?” M-a întrebat.

N-am nimic, i-am răspuns simțind cum mă trec fiori reci pe șira spinării. Sub patul meu se află o revistă și în revistă este un șiș, mi-a spus el. Șișul era un fel de cuțit artizanal, cu o lamă atât de lungă încît putea străpunge un om.

După ce plec, du-te și ia revista. Apoi pleacă la locul tău și prefă-te că citești. Dacă ești atacat, ai și tu o armă, mi-a spus el. Timpul se scurgea chinuitor de încet. La ora unu, la televizor era un film western. Cu revista în mînă m-am îndreptat spre televizor și am schimbat canalul la meciul de fotbal.

Dacă mai atingi o dată televizorul, te omor! m-a amenințat unul dintre deținuți, în timp ce comuta pe canalul pe care era transmis westernul.

Dacă mai pui mîna pe televizor, te vei trezi în iad. Vocea venea dinspre patul unde dormea unul dintre “duri”. Acesta era în pat și alături de el stătea tolănit amantul său, un deținut mai tînăr. Cunoșteam reputația acestui “dur”. Era un om deosebit de periculos. Ceilalți deținuți așteptau încăierarea.

N-am treabă cu tine, i-am răspuns eu. Nu te cunosc, dar te-am văzut și pe tine schimbînd canalele la televizor. Este corect să am și eu acest drept. Dacă pentru asta trebuie să merg în iad, bine, accept. Tăcerea care a urmat era insuportabilă. Eram încordat și am transpirat de frică. În sfîrșit, “durul” a vorbit: “Ești singurul de aici care ai curaj. Îmi place de tine. Înțeleg ce vrei să spui. Cît mă privește pe mine, te poți uita la tot ce dorești”.

~ by Crisego on October 25, 2013.

2 Responses to ““Viețașii de pe Rahova””

  1. Felicitari pt postare! O sa caut cartea.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: