– Era atât de tânăr! Mare păcat de el!…

– Ce am mai putea spune?! Niciodată nu știi ce va fi mâine…

– Mă gândesc că îl cunoșteam de când era mic copil…

– Așa este! Cu toții îl știam de mic, era un om cu adevărat bun…

– Mi-aduc aminte cum îmi spunea mereu: “Tanti, o să ajung eu acolo și o să fac eu aia și o sa reușesc ailaltă”…

– Și s-a ales praful!…

– Știi, m-a pus pe gânduri treaba asta… Toată viața ne facem planuri, gândim cum o să fie mâine, poimâine, peste doi ani, ne imaginăm în mii de locuri, dar uităm de prezent. Și ajungem dintr-o dată în fața morții și ni se taie respirația; nu mai sperăm la nimic, nu mai dorim nimic, nu mai cunoaștem nimic, nu mai putem face nimic…. Cel mai bine e să îți trăiești viața. Să te bucuri și să mulțumești pentru fiecare clipă care îți este dăruită aici, jos. Viața nu este un cumul de ani; viața este un cumul de clipe primite în dar. Ce facem cu ele, este responsabilitatea noastră. Mă gândesc la băiatul ăsta, de ce folos îi sunt acum toate planurile pe care le avea? De niciun folos!… Uitase să-și conștientizeze prezentul și s-a stins căutând ceea ce nu avea, în loc să prețuiască ceea ce avea…

Trăiește-ți viața și bucură-te de prezent, omule! Și nu uita să fii recunoscător!

Advertisements

5 thoughts on “Dialog la cimitir

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s