Mă tem că nu voi avea destul timp

Mă gândesc, iubita mea, că nu voi avea destul timp. Nu voi avea destul timp să îți spun “te iubesc” de câte ori mi-aș dori, nu voi avea timp să dovedesc îndeajuns iubirea-mi, nu voi avea timp să urlu toate tăcerile ce se ascund în mine, nu voi avea timp să tac toate cuvintele pe care nu le pot rosti, nu voi avea timp să te privesc îndeajuns de mult, nu voi avea timp să îți mângâi chipul pentru un infinit de clipe, nu voi avea îndeajuns timp încât să fiu etern alături de tine, nu voi avea timp să îți recit poezia tuturor gândurilor și trăirilor mele, nu voi avea îndeajuns timp încât să spun vreodată “acum pot să mor liniștit”, nu voi avea destul timp pentru a avea grijă de tine așa cum îmi doresc…

Știi, m-am tot gândit – clipa finală va veni oricum, fie că o dorim sau nu, fie că o așteptăm sau nu, fie că suntem sau nu conștienți de acest lucru. Într-o zi vom renunța și la ultima clipă… Și cel mai teamă îmi este că nu voi fi conștient și nu voi putea fi capabil să îți spun exact ceea aș vrea să îți spun în acea ultimă fărâmă de timp. Mi-e teamă să plec, să las sângele să se oprească din a mai curge prin venele mâinii cu care îți țin strâns mâna… Suntem sortiți ca la un moment dat să strigăm în van… La sfârșitul clipei finale, unul dintre noi va striga, în timp ce celălalt va tăcea…definitiv. El nu va mai auzi nici măcar un simplu “te iubesc”. Nici măcar un umil “îmi pare rău”. Nici măcar “rămâi cu bine”. Nici măcar “ne vedem dincolo”… Mă tem că la final vom fi precum Jack și Rose, iar unul din noi va pleca înainte să fi spus măcar “adio”…

Să nu uiți niciodată, iubita mea, oricând voi pleca, voi lăsa în spate o dragoste infinită pentru tine. Te-am iubit întotdeauna, te iubesc și te voi iubi până în clipa finală. Iar după, sper că sufletul meu va ajunge Sus, pentru a avea grijă de tine… Dacă nu voi apuca să îți spun “adio”, gândește-te că nu m-am dat bătut! Gândește-te că sunt încă acolo și că la sfârșitul timpului fizic ne vom reîmbrățișa… Aș vrea totuși ca în clipa ultimă să te îmbrățișez și să-ți șoptesc balada iubirii mele… Și-aș vrea să-nchid astfel ochii, mângâindu-ți părul moale… Și dacă mă gândesc mai bine, eu nu-ți voi spune adio! Nici nu vreau – la urma urmei, nu voi renunța niciodată la tine. Nici măcar în clipa ultimelor priviri. Te voi aștepta și te voi iubi mai departe. Pentru tot restul zilelor universului.

~ by Crisego on January 5, 2014.

6 Responses to “Mă tem că nu voi avea destul timp”

  1. ” Mi-e teamă să plec, să las sângele să se oprească din a mai curge prin venele mâinii cu care îți țin strâns mâna…”

    ce atata teama, daca tot ai de gand s-o mai mangai de sus, si s-o reinbratisezi cand va intra si ea in lumea cealalta? ;))

    • Si pana vine si ea acolo, o las singura… fizic. Si nu o voi mai putea atinge…fizic. In fine, imi fac si eu curaj🙂

      • curaj isi face cineva caruia ii este teama. ptr. mine e de neinteles teama asta de moarte. daca viata asta ar fi raiul, as mai intelege de ce tin oamenii cu dintii de ea, dar asa…..

      • Nu ma refer la frica de moarte in sine, ci la frica de ceea ce aduce moartea cu ea. Despartire, neputinta de a termina ce aveam de facut/spus etc..

  2. Cât de frumos… iubita ta e o norocoasă.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: