Sărbătoarea ochilor

by Crisego

E sărbătoare nescrisă, aș zice
în calendarele lumii antice,
dar nici în cele de azi nu apare
trecută cu negru sau altă culoare
și totuși … ce rafinate festine
sacrale se desfășoară în mine
când jarul fluid al ochilor tăi
împrăștie evanescente văpăi!
Setos de lumină, la fel ca un orb
lumina din ei aș vrea să o sorb…

Magnetici, cum zvârlu impulsuri prin gene
ca niște supra-terestre antene,
imenșii tăi ochi cu teluricul lor
ecou din adâncuri, tulburător
țâșnit prin fierbintele frunții pământ,
un vector fantastic îmi pare că sânt,
sau tainic aruncătoarele sale
de flăcări cu vâlvâtăi naturale,
de jur-împrejur …

Extatic privesc fluientul contur
care începe să cheme, să sape
năvala unor onirice ape,
ori grația mâinilor ce mi se par,
când înfloresc pe sâni de cleștar
zbor de hulubi, sub raze vibrante
deasupra unor exotice plante …

Ce diafane lumini tropicale
și ierburi tenace privirile tale
din straturi de mit țâșnite spre viață
în crengile ochilor mei când se-agață!

De ce, așadar să nu spun oare,
că se desfășoară o sărbătoare
în mine, pe care registrul divin
nu o atestă, nici acte de prin
lumea antică ori contemporană
când uneori, din vrăjita mea rană
ce arde ca un ocean de văpăi
sui tainic pe navele ochilor tăi?

( Ernest Verzea – “Îmblânzitorul mușcătoarelor neliniști”, 2002 )

Advertisement