Gri bacovian…

by Crisego

Un strop de umbră mă-nvelește
cu-al său veșmânt de-un gri adânc
și lacrimi grele, reci, funeste
ucid poemul. Rând cu rând…

Amar, pășesc pe-alei ridate
de frunze rupte și pustii,
aștept de secole uitate
să te arăți. Să-mi fii…

Mă plouă-ntruna, fără milă,
mă udă până la suspin;
mâine… oare-o să mai vină?!
Aud cum curge moartea. Lin…

(Iubesc poezia bacoviană. Tocmai de aceea iubesc să scriu cu tentă dramatică. Chiar și fericit fiind, nu pot opri izvorul gri din curgerea sa – este prea fecund pentru suflet…)

Advertisements