Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

De dor, de întuneric și de frig

Diseară, împărți-vom noi din nou aceeași cană,
sau vom vorbi dintre pereți prea despărțiți,
din interior de rană?

Ne vom cuprinde reciprocul în cântarea trupurilor noastre,
sau vom sfârși ca doi soldați, rămași în urmă, separați,
pierduți de oaste?

Oare ți-e frig și întuneric, tot la fel cum mi-e și mie,
sau te-ai pierdut de mult, asfixiată colo-n jugul greu
ce-aduce-n spate prea-murdară nebunie?…

Grijă de suflete

Mă gândesc că sufletul omului nu este veșnic puternic. Sufletul nu este făcut să reziste o veșnicie, iar noi suntem responsabili de îngrijirea sa. Oare nu este sufletul omului precum o bucățică de sârmă? – Îl putem îndoi o dată, de două ori, de trei ori, însă vom ajunge într-un final să îl rupem… Suntem direct responsabili de fericirea noastră și de a celor dragi nouă. Suntem arhitecți ce răspund cu inima pentru ceea ce construiesc…

Dragi prieteni, aveți grijă de suflete! Aveți grijă de sufletul vostru, dar aveți grijă și de sufletele celor dragi vouă! Nu le îndoiți! Nu riscați să le rupeți! S-ar putea ca vântul să împrăștie bucățile astfel rezultate și să nu le mai puteți lipi la loc…

 

 

Poza, de aici!

%d bloggers like this: