Scară către frumusețe

by Crisego

Ne naștem înconjurați de idealuri, concepte și prejudecăți. Creștem și ne maturizăm avându-i ca exemple pe cei din jurul nostru – cel mai adesea, părinții. Ni se spune încă de mici că trebuie să ne îmbrăcăm frumos, să ne aranjăm, să avem grijă cum ne comportăm, cum mâncăm sau bem, cum vorbim… Ni se spune că înfometarea este bună – bineînțeles, nu pe șleau, ci prin intermediul emisiunilor televizate, revistelor, reclamelor stradale șamd. Ni se spune că sacrificarea tenului pe termen lung pentru rezultate imediate este bună – din nou, pe căi indirecte. Ni se spune că puloverul făcut cu dragoste de mama sau de bunica nu este la fel de frumos și nu ne avantajează la fel de mult precum cel dintr-un magazin de fițe – pardon, un magazin cu renume, de unde își cumpără haine oamenii care se respectă -, dar nu ni se spune faptul că puloverul bunicii este mai călduros sau mai bine cusut, sau că a fost folosit același material, doar că diferă etichetele. Ni se spune că nu arătăm bine dacă nu ne asortăm pantalonii cu cămașa sau pantofii. Ni se spune că o femeie trecută de anii tinereții dar care se respectă trebuie să investească în aspectul său, să se mențină tânără. Mai bine ni s-ar spune să facem sport…

Nu ni se spune că ochii unei femei sunt infinite oceanuri de mistere. Nu ni se spune că un zâmbet oferit cu drag poate înfrumuseța viața oricui. Nu ni se spune că ne naștem goi și că ajungem post-mortem să ne lepădăm până și de piele, că nu putem lua nimic cu noi în pământ. Nu ni se spune că frumusețea are legătură cu educația, bunul-simț sau umanitatea. Nu ni se spun multe, căci altfel nu ar mai fi nevoie să urcăm scări. Dacă am ști adevărul, am rămâne jos și am fi mulțumiți de noi înșine. De ce am avea nevoie să ne iubim așa cum suntem?! Trebuie să vrem mai mult, nu? Să visăm, să căutăm, să luptăm pentru idealuri plastice, după care să murim ca toți ceilalți, în mod egal, dar un pic mai fericiți… Așa o fi!…