Frustrările întunericului

Se prezenta ca fiind un tip desăvârșit. Emana  aparențele unui personaj puternic și dur, lipsit de milă și cusur. Mi-a bântuit existența vreme de lungi decenii concentrate în doar câțiva ani, m-a aruncat în furtunoase neanturi, mi-a încredințat sufletul unor puteri demonice, ducându-mă până în pragul nebuniei, m-a privat de libertatea propriilor mele gânduri.  Au fost vremuri în care eu nu mai eram eu însumi. De cum închideam ochii, patul îmi devenea cazan de fierbere, iar tavanul cer de țurțuri de oțel gata să îmi străpungă materia. Întunericul nu știa că celula în care mă aruncase are și geam. Astfel, am reușit să captez câteva raze de soare printre gratiile înghesuite și am putut auzi aripile păsărilor lovind aerul… Tot printre gratii, am zărit și Zâmbetul – am învățat în acel moment că totul este posibil printr-o singură articulare a colțurilor gurii. De când am găsit Zâmbetul, izvor de liniște și dragoste, am început să mă bucur de întuneric, să îi găsesc întrebuințări pozitive, iar celula și-a deschis ușa și mi-a lăsat sufletul să vibreze la cântecul universului. Întunericul nu mă mai sperie de mult – el mă vrea dușmanul lui, eu îl iau lângă mine și-l tratez ca pe cel mai bun prieten. Câte frustrări trebuie să fi adunat deja!

 

~ by Crisego on February 25, 2014.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: