O toamnă ce mă invadează

by Crisego

Tavanul se crapă ușor și lacrimi reci poposesc pe podeaua camerei mele mereu prea goale. Prin scorburile făcute de ploaie alunecă sute de frunze orfane și triste, iar tălpile-mi uscate de singurătatea propriilor pași ating acum covorul umed, cu colorit vetust… Ce toamnă s-a făcut în camera mea mereu goală! Doar o băncuță veche și uitată de timp mi-ar mai trebui… Ce poezie, în sufletul meu! Câte morți se nasc și câte vieți se pierd! Câte iubiri se urlă și câte disperări se plâng! Ce toamnă! Ce poezie!…

Sursa foto: Pinterest.com

Advertisement