Acum, când scriu aceste rânduri…
by Crisego
De fapt, iubito, n-aș vrea să scriu aceste rânduri, căci asta înseamnă că nu ești lângă mine și doare. Aș vrea să fim îmbrățișați sub așternutul răcoros al nopții și, ținându-te aproape de pieptul meu flămând de noi, să îți scrijelesc cu privirea pe piele poezia dragostei mele, exact în dreptul inimii tale. Aș vrea să fiu poetul tău personal, să îți decorez toți pereții sufletului cu litere frumos așezate și să te fac să zâmbești noapte de noapte, dimineață de dimineață.
N-aș vrea să scriu aceste rânduri, dar o fac, căci doar așa îți pot vorbi în astfel de momente…