Zilele mele sunt sfâșiate de fiare mult prea lacome și abile. Sunt fiare ce își înfig colții în trupul zilelor mele și le ucid încet, întâi chinuindu-le, pentru ca la final să le lase într-o agonie brutală. Din sutele de răni, se scurg neîntrerupt nopțile sufletului meu, lăsându-mi trupul învelit într-o baltă de-ntuneric și de frig. Sunt nopți ce se nasc din moarte și aduc cu ele hiene nerăbdătoare să participe la festin.

În clipa în care mi-au murit zilele, în clipa în care soarele s-a sinucis, s-au născut neguri… Mii de întunerici s-au răspândit peste tot, precum un cancer, chinuindu-mă până la delir. Un delir în care viața devine utopie…

[Se pare că noaptea, pe la ora două, mă transform în doctor. Cel puțin, caligrafia mea, asta denotă…]

Advertisements

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s