Lecții de (d)ramatică

by Crisego

Dacă aș putea, aș introduce în școli cursuri de dramatică. Nu gramatică, ci dramatică. Sunt pasionat de tot ce înseamnă sufletul uman, dar mai ales de zvârcolirile pline de întuneric. Exprimând bucuria, fericirea, împlinirea, ajung de multe ori, fără să vreau, să mă exprim “clișeistic” sau banal. Făcând autopsia unui suflet sufocat de lacrimi și moarte, mă simt inspirat. Îmi place să mă joc cu cuvintele funebre, întunecate, ce pictează dezolarea sau disperarea. Îmi place să desenez în detaliu, să privesc cu ochii unui alter ego învăluit în ceață și grindină, ce m-a bântuit atâta amar de vreme! Se pare că sechelele trecutului au rămas vii în memorie, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, pe plan artistic. La urma urmei, marile suferințe sunt cele care scriu istoria lumii, încă de pe vremea grecilor antici. Deși am mai spus asta, repet – atunci când scriu “cu drag de întuneric”, nu înseamnă că sunt în negură. Înseamnă doar că poate nu știu să exprim la fel de bine bucuria, frumosul, împlinirea sufletească. Mă joc în concluzie cu dramatica. Dacă stau un pic să mă gândesc, dragostea – căci ea este sursa mea principală de fericire și împlinire – nu trebuie să fie explicată, disecată sau comentată. Dragostea se simte și atât – altfel, am risca să nu ne bucurăm de ea așa cum ar trebui…

În încheiere, vă las să-mbrățișați o fotografie specialitatea casei 🙂 Fotografia a fost făcută ieri (30.03.2014) în Brașov, la Cetățuia.