Feluri în care o iubesc

Ca un copil – Îi sunt total dedicat, am încredere oarbă în ea, sunt întotdeauna entuziasmat în preajma ei, mă simt în siguranță atunci când mă ține de mână, am nevoie să-mi spună că totul o să fie bine, nu pot adormi până nu îi aud vocea ușoară precum o pană de pescăruș…

Ca un tată – Trebuie să știu întotdeauna dacă este bine, dacă are vreo problemă, dacă o doare ceva, mă îngrijorez dacă nu dă niciun semn pentru o perioadă mai lungă de timp.

Ca cel mai bun prieten – O înțeleg orice ar fi, îi accept momentele în care se simte epuizată, în care nu are chef să vorbească; discut cu ea despre orice, îi cer sfatul, indiferent ce problemă aș avea, o consider cel mai bun confident.

Ca un îndrăgostit – Îi ofer flori indiferent de ocazie, chiar dacă nu este ziua ei sau a noastră, îi fac declarații în fiecare zi, o privesc întotdeauna cu admirație, mă simt emoționat și mândru când o țin în brațe, îmi place să o surprind, să o fac să tresară, să îi ofer mici atenții, să o îndulcesc. Întotdeauna!

Ca un soț – îmi place să mă consult cu ea în orice privință, îmi place să pregătim împreună cina, îmi place să îi aduc micul dejun la pat; mă gândesc întotdeauna la viitor și sunt nerăbdător să fac totul pentru ea și pentru noi, să îi ofer orice are nevoie, să clădesc un cămin alături de ea; Îmi place să plătesc eu nota🙂

 

Felurile în care o iubesc, probabil că sunt mult mai multe. Important însă este că o iubesc și atât. Orice furtună ar veni, oricâte ploi s-ar abate asupra mea, eu am Cerul meu, unde am propriul meu Soare, iar acela este sufletul ei.

 

~ by Crisego on April 1, 2014.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: