Ultimul sărut nu poate fi ultimul

O cameră albă și spațioasă. Un pat mic și câteva aparate conectate prin tot felul de cabluri.  Stăm amândoi întinși, înghesuiți. Suntem doar noi doi. Îți mângâi chipul, îți privesc ochii cuminți și îți spun că ești frumoasă. Nu e vina ta pentru cele întâmplate. Așa a fost să fie. Te afli în spital, organele vitale au fost grav afectate. Lacrimile se scurg pe obrajii noștri, însă tu pari să te împaci cu ideea. Te întreb de ce nu te revolți și îmi răspunzi că nu vrei ca supărarea să fie ultimul sentiment pe care îl vom fi trăit împreună. Îți admir curajul, dar nu te pot lăsa să pleci. Îmi spui că ești obosită și îmi ceri să te sărut; eu îți spun că nu pleci nicăieri. Vreau să te liniștesc. Ți-am sărutat de atâtea ori buzele! Adoram întotdeauna momentul de după, în care deschideai ochii și respirai liniștită, ușor, spunându-mi că mă iubești. Iubeam acel moment de liniște ce ne cuprindea după fiecare sărut. Acum îmi ceri din nou să te sărut. Îmi este frică. Și totuși, o fac – îți spun că te iubesc, te țin strâns de mâna mică și rece și te sărut încet, încercând să te readuc aproape. Îmi spui că și tu mă iubești. Ridicându-mi buzele deasupra buzelor tale, aștept să deschizi ochii și să-mi spui din nou că mă iubești.  Pleoapele tale rămân liniștite, indiferente. Aparatele refuză să te mai lase lângă mine. Cum pot accepta eu oare faptul că acel ultim sărut a fost chiar ultimul?! Mă cuibăresc la pieptul tău tăcut și îți rostesc poezia noastră. Rămân mut, lângă tine, așteptând. Ultimul sărut nu poate fi ultimul! Nu vreau, nu trebuie și nu poate să fie!….

 

(Iubito, să ții minte toată viața – ultimul nostru sărut nu va putea fi niciodată ultimul. Drumul nostru nu se va opri niciodată la capătul pământului. Capătul pământului este începutul cerului!)

 

~ by Crisego on April 19, 2014.

4 Responses to “Ultimul sărut nu poate fi ultimul”

  1. 😥 foarte mişcător… sper totuşi că e ficţiune, da (sau vreun coşmar de-al tău)!

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: