Sfâșieri obscure

by Crisego

Asfaltul plânge printre pași ce-abundă de-ntuneric,

copacii se apleacă fără glas,

deasupra, numai Cerul, singur, ne-a rămas! –

Aici, prea jos, tablou prea gri,

prea plin de întuneric…

Prea multe drame-și joacă rolul pe aceeași scenă,

prea multe frunze cad, prea veștede, prea reci,

prea multe chipuri frumoase, deodată-s prea seci,

prea mult sânge bolnav curge prea des

prin aceeași venă…