Fug din urbanul deleter…

by Crisego

Și simt un marasm grav apăsând pe coastele mele, pe pielea mea, pe articulații, pe sufletul meu, pe mine… Mă uit în jur și nici nu mai știu încotro să merg, ce să fac, cu cine să vorbesc sau cum să tac. Simt că fiecare tăcere îmi este ucisă din fașă, iar demonii haosului își joacă hora tot mai aproape de mine. Sunt dezabuzat de tot, am obosit, mi-e lehamite și într-o oarecare măsură milă de acești bieți soldați ce s-au predat în fața mundanului gri…

Eu fug din urbanul deleter… Refuz să devin doar un alt nebun în horă, în noroi. Măcar dacă sunt nebun, să fiu un nebun refugiat.

 

(Mâine, la 06:23, un tren mă va conduce spre meleaguri mai pline de aer și lipsite de haos, demoni și ruine. Măgura, așteaptă-mă, că vin!)