De ce sunt obligat să ascult muzică despre Iisus în parcuri?

19 iulie 2014, pe seară. Parcul Tineretului. Primesc un fluturaș cu un citat din nu știu ce verset, în fine. După câteva secunde, aud câteva acorduri hip-hop răsunând din niște boxe. În gândul meu, mi-am zis că e foarte tare, că se promovează cultura hip hop. Nu merg mult, că aud, pe ritm de hip hop, niște versuri religioase… Iar “cântăciosul”, ca mai toți cei care participă la astfel de evenimente, era afon. Peste aproximativ o oră, mă întorc în aceeași zonă, dar totuși la vreo 200 de metri distanță. Răsuna tare în tot parcul muzică religioasă. Bineînțeles, pe niște ritmuri…. rock sau ceva de genu. Iar asta am mai pățit-o și prin parcul IOR, acum ceva vreme. Întrebarea mea vine destul de firesc: De ce sunt eu, ca cetățean al acestui oraș și ca vizitator al acestui parc, obligat să aud niște versuri cântate prost, pe niște ritmuri nepotrivite, de către niște oameni care nu au nicio treabă măcar cu muzica, nu neapărat cu religia? De ce?… Să presupunem că aș fi un satanist radical. Ce ar urma, să mă duc să-i dau una în cap “cântăciosului”?… Bine că nu sunt satanist radical!…

PS: De standurile alea cu “Ce ne învață biblia” nu cred că mai e nevoie să zic nimic….

Concluzia mea: Nici măcar credința, care este total la mâna liberului arbitru, nu mai este respectată. Fraților, dacă eu vreau să cred, mă rog acasă, mă duc la biserică, am crezul meu propriu. Nu trebuie să facem petrecere în pijamale ca să promovăm credința, for God’s sake….

PPS: Bine măcar că nu cântau manele cu versuri religioase… Am văzut cazuri….

~ by Crisego on July 20, 2014.

5 Responses to “De ce sunt obligat să ascult muzică despre Iisus în parcuri?”

  1. Stii as vrea sa zic ca mi-a placut articolul tau, dar nu am gasit niciun argument ca lumea😉 Inainte de a te intreba de ce fac ei asta.. cred ca tu ai nevoie sa-ti raspunzi la ceva intrebari , exact la fel ca crezul tau;) Cred ca nu mai aveai teme de articole😉 Si ca sa vezi.. eu de ce as fi obligata sa te citesc daca scrii rahaturi destea? Vezi asa si cu parcul, daca nu iti place nu sta acolo, cum nici eu nu ma duc pe blogul meu sa spun tuturor ” Mama, ce a scris ala” Nu-i frumos😉

    • Cred ca pui problema gresit.
      1. Parcul este un loc public unde lumea vine si trece “vrand nevrand” prin dreptul acelor manifestanti.
      2. Blogul este si el tot un loc public, dar odata ce citesti primul paragraf, daca nu esti de acord, poti inchide articolul. Pe cand in parc nu poti sa iti astupi urechile si sa nu mai auzi ce canta aia.
      3. Nu cred ca e cazul sa ma judeci pe mine, daca am sau nu idei pentru articole, asa cum eu nu te judec pe tine sau pe alti bloggeri. Nu e frumos… Fiecare scrie despre ce vrea. Te respect si iti multumesc ca imi vizitezi blogul, si la fel te respect si daca nu iti place. Accept criticile, dar nu trebuie sa fie intr-o maniera lipsita de “politete” as spune. Poate pentru tine acest articol reprezinta un rahat. Pentru mine reprezinta o opinie personala. Am dreptul la ea, nu?! Prin constitutie!
      4. In concluzie, as spune, cu riscul de a ma repeta, ca blogul nu e acelasi lucru cu parcul. Aici ma citesti sau nu; daca citesti doua articole si nu iti plac, poti foarte bine sa nu mai intri niciodata pe acest blog. Ai acest drept si nu te-ar deranja cu nimic. Insa in parc, daca te deranjeaza o manifestare, nu vei ignora parcul doar din aceasta cauza. Vei continua sa treci pe acolo, vei fi deranjat de acele manifestari, pentru a ajunge in alte parti ale parcului….
      Cred ca ai prins ceea ce am vrut sa zic.
      PS: Daca nu ti-a placut articolul, chiar nu este deloc nevoie sa vrei sa zici ca ti-a placut… Prefer sa fii sincera si sa am de invatat din greselile mele, unde e cazul. Aici insa, repet, este vorba despre o opinie personala, deci nu am cu ce sa fi gresit.

    • PPS: Si nu sunt ateu sau eu mai stiu ce. Am avut si eu perioadele mele, dar am inceput de ceva vreme sa cred si sa imi arunc privirile SI catre Cer… Deci nu as avea de ce sa am ceva cu cei care cred sau care isi manifesta credinta. Am ceva doar cu modul in care isi manifesta credinta…

      • Da mai draga eu inteleg.. dar spune-mi totusi, daca s-ar fi cantat o manea intr-un parc, ti-ar fi placut , nu?:)) PS: Asta e tot parerea mea personala.

      • Nu, nu mi-ar fi placut. Vezi? Ma cataloghezi a priori si nu e ok… Eu nu am mentionat nicaieri ca as fi manelist si nu cred ca am dat vreun semn in acest sens prin comportamentul meu. Nu zic ca urasc manelele, nu le urasc si nu ii urasc nici pe cei care canta manele, insa nu sunt de acord cu acest gen de muzica in parcuri (in general in zone publice). Te rog, pe viitor abtine-te de la prejudecati. E valabil in general, nu doar in ceea ce ma priveste pe mine. Eu nu am pareri despre tine si chiar daca as avea, nu le-as exprima pe blog, in mod public. Daca as avea ceva sa-ti zic, ti-as trimite un mesaj privat/un mail.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: