Gânduri scufundate în apă rece

by Crisego

Am oprit apa ce curgea obsesiv în cada impasibilă și m-am lăsat purtat spre alte lumi, fiind acoperit de un rece magic. Apa era parcă mai frumoasă, iar eu eram parcă mai ușor. Simțeam că plutesc. Mi-am adus aminte de perioada în care făceam înot, de tremuratul de la începutul ședințelor de antrenament și de senzația plăcută de după prima lungime de bazin…

Mă gândeam la multe și totuși eram absent… Mă ascundeam astfel la adăpostul propriilor mele filozofări, făcând autopsia unor metehne mai noi sau mai vechi.

Am început să mă simt tot mai străin printre oameni. Privesc în ochii unora dintre ei și văd abisuri căscându-se atât de larg, încât parcă moartea clocotește acolo… Oamenii au uitat să mai fie umani. Oamenii se grăbesc, sunt egoiști, orbi, surzi, nepăsători, lipsiți de esență… Nu vreau să mă învârt printre ei. Refuz îndoctrinarea și monstruozitatea turmei surdo-mute. Mai bine singur și uitat, decât cu ei, ocolit și pironit de priviri ce inspiră neant și moarte…