Aritmetica descompunerii

Îmi simt trupul izgonit din trăsura timpului și a materiei. Aud culori rostogolindu-se într-un curcubeu funebru într-o zare îndepărtată și mult prea rece. Pașii au uitat să mai lase urme de data asta, iar pământul îmi zâmbește demonic atunci când îl calc ca un zevzec, fără vreo matematică anume. Din când în când, îmi reînviez fragmente dintr-un trecut ce pare să nu fi existat niciodată, dar îl reneg în clipa imediat următoare, spre a nu cădea în păcatul unei autodistrugeri melancolizate. Mi-e frig și vid; privesc nevăzutul așa cum ar privi un bețiv cărările ce-l duc spre oriunde și totuși spre nicăieri. Mă descompun treptat și mă las devorat de timp și vânt. Eu nu mai sunt. Eu nu mă mai simt…

~ by Crisego on October 13, 2014.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: