Gând CXLVIII

Iubesc cu tăria cu care se însingurează scriitorul…

Iubesc definitiv ca suicidul unui vis…

Cimitir

Prin nori nesfârșiți se pierd gânduri triste,
o pasăre zbiară cu aripi prea reci;
fanfara aruncă ecouri sinistre,
orizonturi hâde scot săbii din teci.

Copacii se-nclină și-ngână blesteme,
cavouri își urlă tăceri spre pustiu;
decorul de iarnă, funebru, se cerne,
poeți se predau sub un cer plumburiu.

Religii se spulberă sub mii de șenile,
milioane de clipe se sparg ne-ncetat;
copiii întreabă de zile senine,
bunicii, se pare, deja le-au uitat.

Un dor se scudundă-ntr-un gri abator,
morminte-aliniate recită tăceri;
un vis rătăcește bezmetic pe-un nor
și moare-n ninsoarea pornită de ieri.