Ea nu a fost făcută pentru a fi tristă
by Crisego
Mă gândesc tot mai des la zâmbetul ei. Atât de mare este deșertul care s-a întins între ultimul ei surâs și timpul prezent, încât îmi imaginez că este fericită și continui astfel să visez. Nu aș avea cum altfel. Refuz să cred că ea, omul vesel, optimist și vioi, poate cunoaște crizele umane de identitate atât normale pentru toți cei vii, însă nu și pentru ea. Ea nu a fost făcută pentru a fi tristă. Ea a deschis ochii spre a privi în sufletele celorlalți, pentru a privi natura, universul, Întregul, pentru a vedea frumosul din tot ceea ce respiră. Ea nu știe să fie tristă. Ea știe să zâmbească, să se bucure, să spere, să aibă încredere, să glumească, să fie copil. Se pare că știa… Azi, plumbul parcă îi apasă tot mai tare sufletul fragil. Parcă toamna, cu toate ploile și furtunile ei, și-a revărsat toată furia și și-a scuturat toți norii și copacii deasupra câmpiei căpruiului ei… Îmi este tot mai greu să înțeleg paradoxul în care se zbate. Iubește oamenii, însă îi este tot mai greu să se iubească pe sine. Iubește mugurii primăverii, însă refuză tot mai hotărât ideea că ea mai poate înflori. Iubește copiii, însă fiecare urlet infantil o deranjează tot mai mult; parcă îi este frică să mai lase copilul interior la joacă. Iubește, dar se teme tot mai tare de iubire… Are cele mai frumoase aripi, însă parcă a uitat zborul. Tocmai ea, care m-a învățat pe mine cum să mă înalț și cum să privesc în jur…
Uneori mă gândesc că poate în clipa în care m-a salvat s-a compromis pe sine. Acceptând să vindece un suferind, ea, o fire veselă, a devenit bolnavă de tristețea celorlalți. Nemaicunoscând până atunci acele emoții, nu a știut cum să le întâmpine. A devenit victimă fără voie.
Mă gândesc tot mai des la zâmbetul ei. Atât de dor îmi este să zâmbesc!…
Izbucniri 
foarte frumoasa scrierea ta…ma face mai nostalgic la oamenii zâmbitori din viata mea….felicitari….zi cu spor
Multumesc pentru apreciere. Asemenea iti doresc si eu! 🙂
spor in toate
Multumesc la fel!
zi plina de energie sa ai
Omule…mi-ai luminat fiecare clipă din această zi printr-o postare savurată în câteva minute! M-ai făcut melancolică și zâmbitoare în același timp. Este o combinație pe care nu am încercat-o demult.
Dar ea, ca cineva capabil să te învețe să zâmbești, va fi vindecată tot de zâmbet, cred eu!
O zi superbă să ai!
Multumesc frumos, Raluca. Ma bucur sa vad ca pot fi o mica sursa de inspiratie pentru ceilalti. Sa speram ca zambetele nasc zambete 🙂 O zi faina iti doresc!