Sânge rătăcit printre fire de nisip
by Crisego
Mi-aș mai dori doar să ajung la malul lumii, să privesc răsăritul și apusul cum se sting repetat și să îmi îngrop lacrimile sub nisipul rece și ușor umed, într-o zi de mijloc de aprilie…
Dezabuzare. Marasm sepulcral. Haos înzorzonat. Zâmbete ce se pierd tot mai departe în ceață. Zâmbete ce zbiară să devină doar reminescențe. Apogeu indomptabil.
Uneori mă simt ca și cum aș fi însuși regretul. Regretul de a mă fi născut cu vocația frivolității și redundanței erijate în plasmă și elemente figurate…
Izbucniri 
Ce frumos ai scris și foarte plăcut de citit
Multumesc! Apreciez mult!
Frumos spus! 🙂
Poza nu e cumva din ” Cioran – Pe culmile diperarii ” ?
Multumesc! Ba da, de acolo este! 🙂
Contează mult cum alegem să privim. Și cum alegem să privim, așa ne simțim. Scrisul este o exteriorizare și cred că el ne-ajută să ajungem la un echilibru. Spor pe mai departe! 🙂
Bineinteles ca perspectiva potrivita ofera si starea potrivita de spirit 🙂 Multumesc asemenea!
Am vazut ca sunteti deja la mare.. 🙂
O dorinta indeplinita. Distractie placuta! 🙂
Multumim frumos. Ne-am intors astazi….
Sa va fie de bine! 🙂
Astept cuvintele…