Reverberații autumnale

E prea târziu ca să te știu
cuvânt al necuvintelor mele…
Iată cum îmi sapă ploaia-ncet
între gând și carne necuprins deșert
într-un anotimp unde se poate
să vânezi, să cânți sau să sfidezi o moarte!
Ochii nopții ne-au adus descântec
pentru rănile arcuite-n cântec
să te regăsesc într-un târziu cuminte
Dumnezeu al păcii și cuvânt între cuvinte…

Asfaltul primește zeci de cununi de flori, pământul mii de lacrimi înfierbântate de dorul unui zâmbet ce a încetat prea devreme să mai cuprindă chipul zilelor noastre, iar versurile tremură și se desprind rând pe rând de pe portativul liric, lăsând în urmă o tăcere adâncă precum oftatul unei virgule. Durerea i-a furat liniștea, boala i-a furat somnul, realitatea i-a furat visurile, viața i-a furat timpul.

Am rămas noi. De acum, îi vom mai vedea zâmbetul doar de la fereastra gândurilor noastre…

Clopotul lumii plânge – se mai aud doar câteva REVERBERAȚII AUTUMNALE, așa cum îi plăcea ei să spună…

~ by Crisego on September 15, 2015.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: