Melancolie
by Crisego
Este ora 01:20. Din tenebrele tăcerii se ridică glasul câtorva acorduri clasice. Ochii mei țintesc pereții, tavanul, fereastra, copacii de afară, ploaia ce transcede sufletele chinuite ale tuturor amanților versului. Ascult bătăile pașilor unei vioare și găsesc înauntru cel mai frumos cuvânt pe care îl știu acum – melancolie. Îmi dau seama că ne-am născut cu melancolia curgând prin vene precum Nilul prin Egipt – inevitabil.
Tânjim după ceea ce am fost înainte de a fi și nu vom mai putea fi niciodată.
Mintea umană este într-adevăr cel mai frumos lucru inventat vreodată – nu o vom putea pătrunde nicicând îndeajuns, iar asta ne obsedează. Iubim misterele. Probabil că melancolia este la rândul ei un mister. Misterul gândurilor pierdute dincolo de orice drum pe care l-am străbătut vreodată. Să îți fie dor de ceva ce nu ai simțit niciodată, să plângi cu lacrimi izvorâte din ochii unui orb, să cauți răspunsuri pentru care nici măcar nu s-au formulat vreodată întrebări… Aceasta este frumusețea melancoliei.
Se spune că m-am născut în zodia racului. În schimb, se simte că m-am născut în zodia obsesiilor trecutului netrăit nicicând.
Izbucniri 