Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani – Lev Tolstoi
by Crisego
Pentru că recent am adăugat câteva cărți noi în bibliotecă, printre care și “Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani” și întrucât am început să citesc din aceasta din urmă, m-am gândit să împărtășesc două paragrafe care mi-au atras atenția în mod deosebit.
Menționez că aceste rânduri sunt scrise în anul 1907.
“Mi l-am amintit atât de viu pe dragul băiețel Nikolașa, încât mi s-a părut că eu sunt el, că zâmbesc cu zâmbetul lui, că îmi strălucesc ochișorii lui. Așa se întâmplă când iubești. Oare aceasta nu e o dovadă clară că în noi trăiește un singur duh și că iubirea anulează separarea?” (17 martie)
“Eu nu sunt numai eu, L.N. cel în carne și oase, de la naștere până la moarte, ci eu, chiar și din punct de vedere trupesc, sunt manifestarea corporală a tuturor strămoșilor mei la nesfârșit și veriga de legătură între ei și urmașii mei, tot la nesfârșit: Eu sunt sclipirea de-o clipă a ceva.” (17 martie)
Izbucniri 