Întâlnire cu o bătrânică

Dragi prieteni și români,

 

Vreau să vă povestesc o întâmplare care pe mine m-a impresionat. Acum ceva timp, am cunoscut o bătrânică. Era singură, în parc, pe o băncuță ascunsă de ochii lumii, dar avea un zâmbet ce m-a impresionat. Se vedeau pe fața ei ridurile – care va să zică, nu a avut o viață compusă doar din lapte și miere – , dar zâmbetul ei îmi spunea că are ceva special. M-am apropiat timid, pentru că nu mi s-a întâmplat până acum să abordez oameni mai în vârstă pe stradă doar de dragul conversației, dar dânsa a fost tare bucuroasă de „vizita” mea. Mi-a zâmbit, i-am zâmbit, m-am așezat lângă dânsa și am început să vorbim. I-am spus:

-Doamnă, aveți un zâmbet atât de vioi, îmi dați impresia unei fericiri depline, însă pot jura că ascundeți ceva. Îmi cer scuze, nu vreau să fiu nepoliticos, nu vreau să vă jignesc, dar am impresia că zâmbetul dumneavoastră este puțin fals. Ați dori să vorbim despre dumneavoastră și despre ceea ce vă apasă? Ar putea fi o ocazie bună de a vă elibera sufletul.

Dânsa, deloc deranjată, dar puțin stânjenită, a acceptat:

– Ok, tinere, hai să vorbim! Vrei să îți spun povestea mea? Ți-o spun. Am trăit la viața mea multe, am avut parte de multe bucurii, dar și de multe decepții. Am avut aproape de mine oameni extraordinari, dar și lepre. Am coborât adesea multe văi, însă am știut de fiecare dată să urc și dealurile. Acum, însă, parcă este mai greu ca niciodată. Copiii m-au părăsit, lumea din jurul meu nu mai știe cum să mă jignească mai rău – deși nu știu cu ce le-am greșit eu semenilor mei – , pensia mea este tot mai mică pe zi ce trece…

– Vă înțeleg, doamnă, însă aceste lucruri sunt comune printre persoanele de vârsta dumneavoastră. Nu sunteți un caz izolat. Nu v-ați gândit niciodată să vă resemnați și să lăsați lumea în lumea ei?

– Nu pot face asta! Eram o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Aveam demnitate, onoare, respectul celor din jurul meu, copiii mei erau alături de mine, mă încurajau și mă susțineau în tot ceea ce făceam, aveam o situație socială bună, eram privită cu ochi buni până și de străini. Acum nu mai am nimic. S-au dus zilele alea, s-au dus anii de glorie, s-a dus viitorul pe care l-am visat întotdeauna. Nu mi-au mai rămas decât parcul, banca asta, poeziile și melodiile vechi, rândurile pe care le mai scriu din când în când și sufletul meu. Un suflet deja mult prea încărcat. Un suflet obosit, mult mai bătrân decât mine.

– Doamnă scumpă, vă văd cum zâmbiți și mă văd nevoit să vă spun: Nu mai gândiți așa! Dincolo de lumea exterioară, dumneavoastră sunteți cea care contează. Între dumneavoastră și cei de afară este un zid pe care ei l-au creat, ceea ce înseamnă că nu vă vor. Dacă nu vă vor, înseamnă că nu vă merită. Ei nu știu ce suflet aveți, ei nu știu să aprecieze un om la adevărata sa valoare. Lăsați-i pe ei! Trebuie să aveți grijă de dumneavoastră și de sufletul dumneavoastră. Dacă vă veți putea câștiga liniștea interioară, dacă veți putea da uitării toate aceste detalii cotidiene – căci pentru mine nu mai reprezintă decât simple detalii – , atunci totul va fi perfect. Poate că într-o bună zi lumea își va da seama de greșelile comise. Poate că într-o bună zi copiii dumneavoastră se vor întoarce și vă vor purta de grijă. Până atunci, nu uitați, scumpă doamnă, fericirea este în dumneavoastră, nu în cei din jur. Fericirea v-o construiți dumneavoastră, prin modul dumneavoastră de a fi și de a gândi. La fel și liniștea.

– Dragule, îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Ești o adevărată alinare și îți spun sincer că nimeni nu mi-a mai vorbit atât de frumos în ultima vreme. M-ai pus pe gânduri și mi-ai deschis ochii. Voi face așa cum mi-ai recomandat. Încă o dată, îți mulțumesc din suflet. Pentru tot!

– Nu aveți pentru ce, doamnă! Dacă pot fi alături de semenii mei, sunt fericit. Acum, la plecare, îmi puteți spune vă rog frumos numele dumneavoastră? Aș dori să ținem legătura și să mai povestim.

– Sigur! Numele meu este România!

– Cristian, încântat!

– Și eu sunt încântată, de asemenea! Rămâne să mai vorbim, dragule. Știi unde mă găsești.

– Sigur. La revedere! Aveți grijă de dumneavoastră!

– Voi avea! Îți mulțumesc pentru grijă! La revedere!

 

(Poveste scrisă undeva prin anul 2012)

~ by Crisego on July 18, 2016.

7 Responses to “Întâlnire cu o bătrânică”

  1. Aș vrea să spun ceva, da nu pot….am lacrimi în ochi

  2. Da, poveste valabilă pentru orice vârsta, încadrare socială si nivel de trai, națiune.
    Respect…pentru sensibilitate.

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: