And you let her go…

Au fost patru ani și jumătate fantastici. Cu bune și rele, dar fantastici. Au fost patru ani și jumătate în care am învățat să râd (nu doar să zâmbesc), să ajut, să ascult, să iubesc, să creez emoții frumoase, să ofer mai mult decât primesc… Au fost ani care m-au făcut să fiu un om mai bun, mai răbdător, mai așezat.

Ea, a fost o minune. Pentru mine, este prima minune pe care am văzut-o și chiar am simțit-o. Nu credeam că un astfel de om există. Ne-am “lovit unu de celălalt” prin intermediul blogului, prin intermediul poeziilor mele triste, ne-am cunoscut în Herăstrău cu câte o sticlă mică de Coca-Cola în față și ne-am început povestea în Tineretului, sub vraja unui copac care va rămâne special de acum încolo.

Am colorat, am desenat, am dansat, am cântat, am urlat, am tăcut, am râs, am plâns, ne-am îmbrățișat, am clădit amintiri, am adunat apusuri, răsărituri, fericiri, tristeți, speranțe, disperări, începuturi și sfârșituri. Astăzi, ne aflăm în fața ultimului sfârșit. Celui care contează cu adevărat. Și nu pot crede că este adevărat…

După aproape cinci ani de zile, mă văd obligat să învăț din nou să merg, după ce în tot acest timp am fost cărat pe brațe de iubirea și grija unui om care s-a născut pentru a avea grijă de ceilalți. Scriu și plâng. Știu că nu am fost cel mai bun iubit, știu că uneori nu am avut grijă de ea așa cum ar fi trebuit, știu că uneori am fost mai rece sau mai dur în exprimare, dar dorința mea a fost întotdeauna să am grijă de ea. Piticot, am vrut întotdeauna să am grijă de tine și să te fac fericită. Și să mă ierți te rog că nu ți-am mai scris… M-am lăsat păcălit de tristețile mele filosofice și literare și am uitat să trăiesc fericirea reală și importantă… Să nu mă uiți și să nu îți pară rău că m-ai cunoscut!… Te rog din suflet.

Îmi este imposibil să privesc în jurul meu. Biblioteca este pe jumătate goală acum. Toate cărțile tale au dispărut, tabloul frumos cu noi a dispărut, tu ai dispărut. Eu am fost un prost care la un moment dat a obosit și a spus că e mai bine așa… Acum mă rostogolesc și mă zvârcolesc în propriile mele regrete, dar știu că este redundant. Poate este, totuși, mai bine așa…

Patul nu mă mai încălzește, oglinda nu mă mai privește, de pe masă au dispărut bunătățile pe care tu mi le făceai cu atâta drag… La ora 17, când plec de la muncă, nu mă mai așteaptă nimeni în fața scării. Nu mă mai sună nimeni să îmi spună să iau pâine. Nu mă mai sună nimeni să mă întrebe dacă mai întârzii.

Azi nu mai am pe nimeni. Familia este standard. Familia este acolo dintotdeauna. Tu, iubito, nu ai fost niciodată standard. Tu ai fost un premiu. Un trofeu. O minune. Un om pe care îl voi admira și respecta toată viața.

Ai fost, ești și vei rămâne. Te iubesc!

Plâng. Nu mai pot scrie. Rămâi cu bine, om minunat!

 

Advertisements

~ by Crisego on January 25, 2017.

12 Responses to “And you let her go…”

  1. Nu înțeleg cum de s-a ajuns la asta și când am citit prima oară, am rămas socata! Îmi pare sincer rău…erați frumoși împreuna. Însă niciodată nu uita, regretele nu rezolva nimic, unele iubiri se duc, lucruri rele ne înconjoară și simțim cum ne prăbușim într-un abis, însă toate astea doar pentru a face loc la altceva.

  2. Trist, dar minunat…

  3. Of doamne…imi pare sincer rau sa aud asa ceva,cristi..pacat de ceea ce sa intamplat😭povestile frumoase ar trebui sa aibe un final fericit,exact ca in basmele noastre de cand eram mici..poate in timp,dupa ce ti se vindeca ranile,o sa poti sa privesti cu placere la amintirile frumoase pe care le-ati avut si sa iti recladesti o noua poveste de iubire,una care sa aibe la final “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

  4. And you don’t let her go. You fight for her! Uite că așa îmi place. Când am citit articolul prima dată, atunci când l-ai postat m-am întristat și nu am știut ce să îți scriu.
    Știi că oamenii în trecut, când se strica ceva … nu aruncau, ci reparau. Și mă bucur tare mult că ai reușit acest lucru.
    Fii fericit, că meriți. Zâmbește, că așa îți stă cel mai bine. Aruncă-ți lacrimile într-un sertar și uită-le acolo. Luptă pentru prezent ca să poți ai parte de un viitor frumos. 🙂

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: