Mai scriem și noi?…
by Crisego
De ceva vreme, mă confrunt cu un fel de criză de identitate. Cei care citesc acest blog de mai multă vreme și-au dat deja probabil seama de acest lucru prin prisma absenței tot mai îndelungate a unor noi articole.
Am creat acest blog acum câțiva ani (prin 2010, cred) și am început prin a posta poezii, poze, melodii… În principiu, chestii triste, căci da, eram trist. În 2012, am găsit ceea ce nu știam că există – liniștea. Am găsit echilibrul, motivul, direcția, sensul, iubirea, frumosul. Aici consider că a avut loc declicul. O vreme am scris despre fericire. Din entuziasm, din beție, din tot ceea ce înseamnă iubirea. Apoi, în timp, am început să simt că, din punct de vedere literar, fericirea nu este un plus. Am încercat să scriu din perspectiva unui alter ego, imaginând diverse ipostaze ale unui eu închipuit, doar pentru a îmi satisface iubirea de dramă, decădere, descompunere, Cioran. Literar, psihic, artistic, plastic vorbind, îl iubesc pe Cioran. Iubesc decăderile. Am considerat și consider în continuare că dacă scrii despre fericire nu te numești scriitor, ci mai degrabă povestitor. Fericirea se degustă, se gustă, se trăiește, se îmbrățișează. Fericirea se cultivă în colțurile gurii. În schimb, frica, deznădejdea, singurătatea, disperarea…se supraviețuiesc. Diferența dintre a trăi și a supraviețui este aceea că în primul caz nu îți dai seama de trecerea timpului. În cel de-al doilea caz, nu știi că mai există și altceva în afară de timp.
Acum, mă gândesc să schimb ceva. Poate că schimbarea este ceea ce am nevoie. Poate că acest blog a ajuns la antipodul incipitului… Am postat atâtea chestii mundane, oarecare, obișnuite, care nu au nimic a face cu sufletul, cu dezechilibrul, cu emoțiile, încât simt că revenind aici nu aș face decât să renovez în stil gotic o casă care păstrează un stroboscop în mijlocul sufrageriei…
Poate mă voi metamorfoza cumva, cândva, spre a atinge din nou culmile cele mai înalte ale liricului și epicului…
Între timp și până la finalul tuturor zorilor ce vor mai fi, mă bucur de fericirea din viața de dincolo de hârtie 🙂
Izbucniri 
am trecut prin aceleasi stari ca si tine, am procedat aidoma. introspectia de acum poate fi semn ca este timpul sa te scuturi si sa-ti regasesti forta creatoare. esti un alt tu, mai matur, mai experimentat, mai cizelat si vei reusi sa scrii despre cum vezi lumea in prezent daca lasi deoparte inhibitiile.
uite un citat din “igiena asasinului”, amelie nothomb: “Mana este sediul placerii de a scrie. si nu-i singurul: scrisul te face sa traiesti placerea cu pantecele, cu sexul, cu fruntea si cu maxilarele. Cand creeaza ceea ce are nevoie sa creeze, mana freamata de placere, devine un organ genial. Mana aluneca singura fara sa ceara parerea creierului”. Am salvat citatul asta ca sa ma incutajez singura. bine, mi-au trebuit cativa ani, dar zau ca a mers.
hai, spor!
Ideea este ca nu am cum sa imi “gasesc” forta creatoare, caci stiu deja care e aceasta, anume decaderea, insa am incetat sa mai decad :))
Si dpdv uman imi este bine asa.
Trebuie sa gasesc forta unui imaginar ceva mai inspirat insa …
Mda, ca sa vezi ce ciudata este natura omului… Aveam momente când îmi doream o drama în viața mea, doar ca sa am inspirație. De acord, stările depresive îți oferă multe subiecte. Mai că aș spune “ferice de Hemingway, Virginia Wolf, Nichita Stanescu s.a..” Dar mai bine nu, ca mi-e teamă. 🙂
Ferice si nu prea 🙂 Un caz aparte a fost Bacovia. A fost fericit si trist vesnic
Cu acelasi lucru ma confrunt si eu…
Cu totii ajungem la un moment dat in acest punct …
Sa stii ca nici eu nu ma pricep sa scriu despre fericire… Nu cred ca exista cuvintele potrivite pentru a o descrie.
In schimb tristetea, melancolia, zbuciumul interior, mi s-au potrivit ca o manusa.
Anyway, continua sa fii fericit !
Inspiratia va veni oricum.
Asa fac, sa stii! 🙂
True, true…
Multumesc frumos pentru vizita si apreciere..
Ce este fericirea?Cred că mi-ar ocupa timpul, dar nu inspirația…………
Poate că mă înșel, dar rămâne de văzut, dacă va fi să fie………..
Îți doresc muuuuuuultă inspirație………..și fericire……………
Multumesc frumos. Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat, iata, lipsa de inspiratie si-a spus din nou cuvantul. Nu mai intrasem pe blog de ceva vreme, nici macar sa verific una alta …
Și totuși, e lipsă de timp……fericirea se trăiește, într-adevăr, dar te și motivează, atunci când scrii din pasiune…Nu ești obligat să răspunzi la comentarii…Să fii fericit!
Timp este, nu ma plang. Am timp seara sa scriu, dar nu mai am imboldul. “Scriitorul” trebuie sa aiba un colt al sau intim, un refugiu, sa fie ferit de ceea ce este mundan atunci cand scrie. Or eu nu mai am “conditiile” necesare in clipa de fata. Poate pe viitor …
Multă inspirație! E mai importantă decât condițiile…
Multumesc frumos.