Minha amada

Eu nu-ți iubesc doar ochii. Sau buzele. Sau obrajii. Sau fruntea. Sau nasul. Sau bărbia. Sau gândul pe care-l ții cuminte sub straja chipului tău plăpând. Eu îți iubesc întregul. Îți iubesc chipul, îți iubesc mâinile mici cu care îmi sprijini obrajii, îți iubesc părul, căci el îmi iubește degetele, îți iubesc picioarele scurte, căci te asemăn cu mogâldeața aia pe care o visez, care să semene cu tine și care să mă țină de mână în parc, care să îmi lumineze fiecare pas. Îți iubesc vocea, căci mă faci să cred în îngeri, dar îți iubesc și tăcerea, căci mă faci să iubesc tot mai tare să te descopăr și să te admir în același timp.

Iubito, eu nu strivesc corola de minuni a lumii, ci o așez pe toată la poalele ființei tale, drept veșnică recunoștință și neîncetat strigăt de fericire.

Uneori m-am izolat într-o celulă rece și am lovit cu pumnii în pereți, așteptând să iasă vinovații la iveală. Alteori m-am considerat eu însumi vinovat de tot și toate și m-am suit pe cel mai înalt deal, gata să mă las pradă gravitației. Uneori am blamat. Alteori am apărat. Uneori am greșit. Alteori am împlinit. Uneori nu am fost eu. Alteori am fost prea plin de mine. Uneori am fost ghețar. Alteori am fost vulcan. Astăzi am încrederea și speranța că am găsit un echilibru în toate. Nu mai vreau să trăiesc complicat și redundant. Vreau zâmbet, vreau brațele tale în jurul meu, vreau somn de zi și somn de noapte la pieptul tău.

Să mă ierți, copil drag, pentru clipele în care nu am fost cel ce sperai să fiu. Sau pentru clipele în care am făcut ca drumul nostru să pară greu. Sau pentru acele momente când nu am avut răbdare sau înțelepciune. Nu am vrut să te rănesc. Nu am știut să fiu altfel. Eu mă învățasem de prea multă vreme să mă apăr cu garda jos, să privesc durerile și să aștept să treacă. Nu am știut că pot fi puternic. Credeam că trebuie să mă autodistrug pentru a mă pedepsi pentru ceea ce facusem sau nu facusem în viața mea. Nu am știut că scopul vieții nu este să scriem bine despre tristețe, ci să trăim prezentul, cu toate pânzele sus, cu speranță și zâmbet în suflet. Acum știu! Încă mai sper în nesiguranța mea ca într-o zi să îmi spui că m-ai iertat și că este totul ok, chiar dacă mi-ai spus asta de atâtea ori, non-verbal…

Acum știu și aleg să îți zâmbesc mereu. Te iubesc, om drag! Îți mulțumesc că îmi ești!

Para sempre seu, minha amada!

Advertisements

Your opinion counts

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s