40
by Crisego
Arată-te, cucoană, și spune-mi, ce mai vrei?
Nu îți ajung părinții? Și frații vrei să-mi iei?
Ce suflet poți avea? Nu te frămânți un pic
De plânsul mamei, soției, copilului mic?
Un zâmbet apune, doi ochi se închid –
Doar jucării, în lumea ta de gheață și vid.
De ce te cert? De ce te-acuz? Nicicând nu-ți va păsa
Iar cântecul de dimineață, tot mut va răsuna…
Tu nu renunți la obiceiuri, lucrezi cu îndârjire
Te crezi stăpâna lumii, ce-ți pasă de iubire?!
Un singur scop cunoști, un singur scop mârșav
Căci eu, de când mă știu, de tine sunt bolnav
Ne adunăm în jurul tău, privim un piept tăcut
Ne amintim de vremuri bune, care au fost demult
Oftăm și spunem triști “Dumnezeu să-l odihnească”
Nu ne rămân decât tăceri și o durere sufletească
Pentru Cristi…
Izbucniri 