Cam așa stă treaba (Fotbalul continuă să mă inspire)

“-Și, ești bun de ceva?, m-a întrebat.

-Nici nu mă obosesc să-ți răspund!

-Suporterii echipei adverse te huiduiesc și te înjură?

-La naiba, da.

-În regulă. Înseamnă că ești destul de șmecher, mi-a răspuns și n-am uitat asta niciodată.

Oricine e cât de cât de cât bun are parte de huiduieli și vorbe urâte. Așa stă treaba.”

(Zlatan Ibrahimović, în cartea sa, “Eu sunt Zlatan”, povestind despre începutul carierei sale la Ajax Amsterdam, la începutul anilor 2000)

Diamantele pot străluci și în mizerie

“Stăteam tot timpul afară, jucam fotbal, mă plimbam pe biciclete furate și adesea veneam acasă cu o foame de lup. Deschideam ușile dulapurilor și mă gândeam: <<Dă, Doamne, dă, Doamne să găsesc ceva!>> Dar nu, nimic, doar chestiile obișnuite: lapte, unt, o felie de paine și, în zilele bune, niște suc – suc cu multivitamine în cutie de carton de patru litri de la magazinul arăbesc, pentru că era cel mai ieftin – și, evident, bere, Pripps Blå și Carlsberg, baxuri de câte șase cu cercurile acelea de plastic în jurul cutiilor. Uneori, nu era decât bere și-mi ghiorțăia stomacul. E un chin pe care n-o să-l uit niciodată. Întrebați-o pe Helena! Frigiderul trebuie să fie plin-ochi, îi spun întotdeauna. N-o să renunț niciodată la asta. De curând, băiatul meu, Vincent, plângea fiindcă nu i se dăduseră pastele în timp ce macaroanele fierbeau deja. Copilul urla fiindcă mâncarea nu era gata destul de repede pentru el și mi-a venit să zbier: <<Dac-ai ști tu ce bine-ți merge!>>”

Zlatan Ibrahimović, “Eu sunt Zlatan”

Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani – Lev Tolstoi

Pentru că recent am adăugat câteva cărți noi în bibliotecă, printre care și “Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani” și întrucât am început să citesc din aceasta din urmă, m-am gândit să împărtășesc două paragrafe care mi-au atras atenția în mod deosebit.

Menționez că aceste rânduri sunt scrise în anul 1907.

“Mi l-am amintit atât de viu pe dragul băiețel Nikolașa, încât mi s-a părut că eu sunt el, că zâmbesc cu zâmbetul lui, că îmi strălucesc ochișorii lui. Așa se întâmplă când iubești. Oare aceasta nu e o dovadă clară că în noi trăiește un singur duh și că iubirea anulează separarea?” (17 martie)

“Eu nu sunt numai eu, L.N. cel în carne și oase, de la naștere până la moarte, ci eu, chiar și din punct de vedere trupesc, sunt manifestarea corporală a tuturor strămoșilor mei la nesfârșit și veriga de legătură între ei și urmașii mei, tot la nesfârșit: Eu sunt sclipirea de-o clipă a ceva.” (17 martie)

Cioran poate da naștere până și zâmbetelor

“Mi-l amintesc foarte bine pe Mircea, face și el parte din copilăria noastră. Ți-aduci aminte cînd s-a apucat să frece școala cu slănină, ca s-o mănînce cîinii?”  (Fragment dintr-o scrisoare trimisă de Emil Cioran către fratele său, Aurel Cioran – 26.02.1969, Paris)

[ M-am abținut cu greu să nu râd zgomotos, fiind în metrou când am citit paragraful respectiv… ]

Scrisori către cei de acasă

“<Realitate> nu există decît în suferință, dar moartea o anulează și pe ea, așa încît în cele din urmă nimic n-are nici o consistență […] În afară de muzică și poezie, totul e minciună sau vulgaritate” (Fragment dintr-o scrisoare adresată de Emil Cioran părinților săi. Paris, 8 septembrie 1946)

Am început să citesc “Scrisori către cei de acasă”. Nu există cale mai bună de a ajunge să cunoști un om, în afară de a-i citi corespondența… Spre bucuria mea, Cioran era un mare amator de epistole.

Cioran. Răscoliri…

Dintr-un volum de esee “Cioranice”…

“A te plimba fără convingeri și singur printre adevăruri nu stă în puterea unui om, nici chiar în cea a unui sfînt; uneori, totuși, stă în puterea unui poet…”

“Între poezie și speranță, incompatibilitatea e deplină; de aceea poetul e victima unei arzătoare descompuneri. Cine ar îndrăzni să se întrebe cum a simțit viața cînd prin moarte a fost el viu?”