Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Category: Poeziile mele

Tatăl nostru, ediție de Coronavirus

Am ales să nu mă alătur celor care caută la tot pasul motive de panică inutilă și m-am gândit că singurul mod sănătos prin care putem să depășim aceste momente, dacă suntem acasă în carantină, este umorul.
Mă rog, eu nu sunt în carantină, dar e ok și așa.
Vă provoc să dați mesajul mai departe, cu eventuale variante suplimentare din partea voastră, să arătăm că umorul românului nu se împiedică de o pandemie.

Hypermarketul-ul nostru care ești în Mall
Sfințească-se rafturile tale
Vie selecția ta de produse
Facă-se voia ta să ne dai făină
Dar nu în Cer
Ci aici, pe Pământ
Sanytol-ul nostru cel de toate zilele
Dă-ni-l nouă astăzi
Și nu ne iartă nouă mâinile murdare
Căci noi se pare că le cam iertăm
Și ne ajută pe noi să supraviețuim în carantină
Și ne izbăvește de Corona – virusul, nu berea
Căci a ta este apa la 5 litri
Și hârtia igienică
Și punga de spaghete
Acum și nu pururea
Și nu în vecii vecilor
Hapciu!

a.m. thoughts

Forever the tragedy
of never having known
will haunt you,
burying you all the way down,
as you grow…

40

Arată-te, cucoană, și spune-mi, ce mai vrei?
Nu îți ajung părinții? Și frații vrei să-mi iei?
Ce suflet poți avea? Nu te frămânți un pic
De plânsul mamei, soției, copilului mic?

Un zâmbet apune, doi ochi se închid –
Doar jucării, în lumea ta de gheață și vid.
De ce te cert? De ce te-acuz? Nicicând nu-ți va păsa
Iar cântecul de dimineață, tot mut va răsuna…

Tu nu renunți la obiceiuri, lucrezi cu îndârjire
Te crezi stăpâna lumii, ce-ți pasă de iubire?!
Un singur scop cunoști, un singur scop mârșav
Căci eu, de când mă știu, de tine sunt bolnav

Ne adunăm în jurul tău, privim un piept tăcut
Ne amintim de vremuri bune, care au fost demult
Oftăm și spunem triști “Dumnezeu să-l odihnească”
Nu ne rămân decât tăceri și o durere sufletească

Pentru Cristi…

Uneori scriu, uneori fotografiez, uneori câte un pic din amândouă

Încercări timide de a nu uita de mine

Din vremea când mă vedeam rapper

Inima dă cu pumnul, ko, zici că-i Mike
Mă aruncă sus, zici că-n picioare-am Air Nike
Creierul se învârte, parcă dansează
Iar sufletul lacrimi de sânge pictează

Sunt nebun, zici că-s tripat pe legale
Și știu că nu mă-nțelegi, am mesaje subliminale
Nu pot să tac, nu prea îmi stă în fire
Fac box cu ura, să rămână doar iubire

Fraierii să mă scutească, nu-mi permit să pierd timpul
N-am chef de jocul lor, căci nu prea sunt tipul
Unu, doi, trei, toate astea-s reale
Dar și eu sunt real, poc, dinții jos, ia vezi, doare?

Bagă-ți mințile-n cap, nu mă impresionezi
Înțelege că-i mult mai bine dacă progresezi
Îți spun doar o dată, nu mă rog eu de tine
Vrei să asculți, bine, nu vrei, pentru mine-i tot bine.

(Cred că este de prin 2011)

Adieri

Mi-e toamnă cum nu a mai fost de mult
și toate-așa frumoase-mi par;
mâinile noastre-îmbrățișate sunt,
ca frunze, zboară iar.

Multicolor tablou pe străzi plouate
pe unde pași s-au tot pierdut;
copiii ne învață zâmbete curate,
fericiri, deja, s-au așternut.

Îmi vine-n minte-un dans necunoscut
de care nu am auzit vreodat’
și mi-ar plăcea s-avem brațe de lut,
să ne-adunăm neîncetat.

M-aș aduna cu tine-ntr-un întreg
și-am deveni un NOI interstelar;
tristeți nu mai cunosc, de astăzi le reneg,
pe-aleile șoaptelor tale, veșnic sunt hoinar.

Ți-aș spune că te iubesc

Ți-aș spune că te iubesc,
dar nu am timp –
existența însăși mi-e captivă,
în fericire,
iubindu-te!

%d bloggers like this: