Gând CXCV
Îți spui obsesiv că nu mai poți, că te-ai săturat, dar înoți în continuare în mijlocul mlaștinii și nu te apropii de mal, de teamă că poate ți-au rămas papucii mici și va trebui să cauți desculț un nou răsărit …
Îți spui obsesiv că nu mai poți, că te-ai săturat, dar înoți în continuare în mijlocul mlaștinii și nu te apropii de mal, de teamă că poate ți-au rămas papucii mici și va trebui să cauți desculț un nou răsărit …
Fiecare dimineață este un nou început al aceluiași sfârșit… Un sfârșit într-o continuă readaptare…
Omul cât trăiește scrie. Cu cerneală, cu sânge, cu aer, cu gânduri. Important este că scrie. Cu sau fără voia sa…
De unde să mai izvorască oare curajul atâtor noi începuturi, când totul rămâne indiferent aceluiași inevitabil sfârșit…
Unii oameni au nevoie de răni, pentru a fi siguri că pot vindeca ceva. De aici, inexplicabile autodistrugeri …
Oamenii fericiți nu pot fi scriitori. Ei sunt povestitori. Scrisul se naște în văi, nu deasupra dealurilor.
Pământul din mine iubea Cerul din tine…
