Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: alegeri

Caut durerea și singurătatea morții, spre a reîntâlni viața

Am ajuns la concluzia că am nevoie de durere. Fără durere, probabil că viața ar fi plictisitoare, banală, ca oricare alta.

Oscilând între da și nu, între alb și negru, între siguranță și nesiguranță, între bine și rău, mi-am dat seama că, făcând acel lucru pe care mai târziu îl voi condamna, voi ajunge din nou să trăiesc momentele de minimă singurătate, depresie, goliciune, frică pe care le-am trăit poate de prea multe ori și pentru prea multă vreme înainte de a fi cunoscut fericirea. Sunt momente de care îmi este în mod involuntar dor. Sunt momente care dau naștere zvârcolirilor ființei mele, însă prefer uneori acele zvârcoliri, pentru a simți astfel că sunt viu.

Probabil sună ciudat sau greșit, sau poate mi se pare, însă consider că nu pot crea fără tristețe. Nu pot gândi și nu pot picta literele fără a-mi simți sufletul într-o oarecare măsură schingiuit. Îmi este dor să elucubrez, să delirez, să evadez din preacomunul gri, să fiu singur în ochii celor ce nu vor să mă vadă

Renunț uneori la siguranță, la liniște, la zâmbete, de dragul funebru al unor psihoze amânate, niciodată vindecate.

Sau poate sunt doar un ciudat…

“Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”…

(Menționez: Nu voi transforma blogul într-o cocină politică, fuck no!, însă nu am putut ține în mine dezamăgirea și ura pe care mi le-a provocat întâmplarea prezentată în rândurile de mai jos)

Am trăit să o aud și pe-asta. Live, direct, fără ocolișuri. Astăzi, în tramvai fiind, am asistat fără să vreau la o discuție între două dudui și un domn. Ele erau genul de femei care caută să muncească pe te miri unde, cu ziua, iar el genul de bărbat trecut de primele tinereți, cam amărât, dar atotștiutor. Deodată, o aud pe una dintre cele două debitând: “Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”. Domnul care le acompania era ceva mai dur, apelând la câteva invective. Înainte să cobor, nu m-am putut abține, m-am apropiat de doamna cea mândră de atenția lu’ dom’ Ponta și am dat naștere unui scurt dialog. Partea cea mai importantă ar fi următoarea:

– Din cauza asta este țara așa cum este, doamnă. Din cauza celor ca dumneavoastră, care acceptă bani de la politicieni ca să îi voteze. Ponta vă dă acum zece milioane, iar în următorii patru ani vă ia de vă usucă.
– Eh, e bine că mi i-a dat și p-ăștia.

Nici nu are rost să merg mai departe cu povestea, am ajuns unde vroiam să ajung. După ce i-am mai făcut morală preț de câteva replici, cealaltă doamnă a simțit nevoia să facă haz de necaz și să se implice și ea în discuție: “Păi ce, îi iau banii și votez cu altul”… Am coborât din tramvai dezamăgit și jefuit de speranță.

Refuz să mai visez. Risc să mă sinucid cu propriile-mi visuri…

Gând CXIV

Unii fură fier vechi, în timp ce alții fură meserie…

Dacă ați putea alege, unde ați vrea să locuiți?

Dacă aș putea alege, aș vrea să locuiesc în SUA, Danemarca/Suedia, Germania sau Noua Zeelandă.

Voi unde ați vrea să locuiți?

Alegeri

De-ar fi să am de ales între viață și moarte, între aer și fum, între paradis și iad, între muzică și haos, te-aș alege pe tine. Tu ești viață, aer, paradis și muzică.

Ce spuneți de Vlad Țepeș, președinte?

Eu sunt de acord! Dacă ar fi posibil, l-aș vota pe Vlad Țepeș, fără niciun fel de reținere. Tare aș vrea să văd infractorii, șpăgarii, oportuniștii fără scrupule și șmecherii cum sunt gâdilați un pic cu țeapa. Ce ziceți, ne băgam? Îl votăm în lipsă pe Vlad Țepeș? Sau dacă nu, măcar pe Mareșalul Ion Antonescu!

%d bloggers like this: